Andi Cristea, PSD, funcție-cheie la nivelul Consiliului Europei: Mă angajez să reprezint cu tărie interesele legitime ale României

SURSA: Facebook Andi Cristea
SURSA: Facebook Andi Cristea

Andi Cristea, parlamentar PSD, a fost ales vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor din Consiliul Europei. 

„Sunt onorat să anunț că am fost ales vicepreședinte al Grupului Socialiștilor, Democraților și Verzilor din Consiliul Europei. Această poziție este o recunoaștere a muncii mele în calitate de raportor în cadrul Consiliului Europei.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei rămâne un bastion al democrației și statului de drept. Prin acest rol, mă angajez să reprezint cu tărie interesele legitime ale României și să promovez valorile noastre comune”, a spus Andi Cristea.

Amintim că în ianuarie 2023, deputatul Andi Cristea a fost desemnat să gestioneze la nivel european, din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dosarul metaverse. Decizia a fost luată, prin vot, în cadrul Comisiei pentru cultură, știință, educație și media a APCE, reunite la Strasbourg în cadrul primei sesiuni plenare din 2023. Candidatul român a obținut cele mai multe voturi în competiția cu alți doi candidati din Elveția și Danemarca.

În calitate de raportor al Adunării, deputatul Andi Cristea a examinat aspectele relevante cu privire la metaverse, rolul pe care Consiliul Europei ar trebui să îl aibă în revizuirea sistemelor și standardelor existente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel