O delegație comună a PES și a Grupului S&D, condusă de Serghei Stanișev și Knut Fleckenstein, alături de Andi Cristea, Președintele Delegației UE-Republica Moldova a Parlamentului European, a participat la simpozionul "Viitorul european al Republicii Moldova: o agendă specifică social-democrată". Evenimentul a avut loc în contextul lansării platformei politice a PDM (Partidul Democrat din Republica Moldova).
Partenerii au reconfirmat angajamentul lor față de valorile comune progresive și au subliniat sprijinul lor deplin pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Cu acest prilej, Andi Cristea a declarant ca: "Republica Moldova a făcut progrese enorme în mandatul politic actual. Parlamentul European va ratifica Acordul de Asociere pe data de 13 noiembrie, recunoscând eforturile de reformă și vocația europeană a poporului și autorităților Republicii Moldova. Guvernul social-democrat din România, condus de Victor Ponta, a fost primul care a ratificat Acordul de Asociere în luna iulie, celelalte state membre urmând a face același lucru în curând. Campania electorală și noul executiv al Republicii Moldova trebuie să fie privit ca o oportunitate de a consolida și mai mult impulsul politic pentru reforme în beneficiul tuturor cetățenilor din Republica Moldova pentru creșterea nivelului de trai, pentru instituții puternice și moderne. Dar, și pentru o foaie de parcurs clară pentru parcursul european al Republicii Moldova", a declarat Andi Cristea.
Delegația s-a întâlnit, în cursul zilei de joi, cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman și ministrul interimar al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iulian Groza. Programul vizitei include întrevederi cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și prim-ministrul, Iurie Leancă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu