Andi Moisescu a participat joi seara la "Serile FJSC", unde a fost întrebat cum va evolua PRO Tv după plecarea lui Adrian Sârbu.
"Cariera ta a fost influențată de Adrian Sârbu? Ce se schimbă în PRO Tv după plecarea lui?", a fost întrebat Andi Moisescu de către unul dintre studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
"Nu se schimbă nimic, pentru că PRO Tv deja e o structură care funcționează singură. Adrian Sârbu deja era în CME, el era deasupra noastră. Deci din punctul ăsta de vedere nu cred că veți vedea nicio schimbare. A rămas acționar la CME, dar nu mai are funcția din conducerea PRO Tv. Oricum nu mai avea timp să se implice. Dar este în continuare la Mediafax și Gândul. Nu e niciun motiv de îngrijorare. Totul va merge în continuare la fel.
Să nu mă faceți de râs!
Asta ne-a și transmis când a predat ștafeta: să nu îl facem de râs. PRO Tv merge mai departe. «Românii au talent» merge în continuare. Atât pentru mine, cât și pentru cei din trust pe care îi vedeți, Adrian Sârbu a fost un model de la care am avut foarte multe de învățat. Acolo a fost una dintre cele mai bune școli de comunicare", a venit răspunsul juratului de la "Românii au talent".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu