Andone a plecat de la Brighton și a semnat cu Las Palmas

Andone a plecat de la Brighton și a semnat cu Las Palmas
Andone a plecat de la Brighton și a semnat cu Las Palmas

Atacantul român Florin Andone şi-a reziliat, de comun acord, contractul cu echipa engleză de fotbal Brighton, a anunţat, joi, clubul din Premier League pe site-ul său oficial.

Publicitate

Andone (29 ani) se desparte de Brighton după patru ani în care cele două părţi au fost legate de contract, dar în care internaţionalul român a jucat doar 30 de meciuri şi a marcat şase goluri.

Florin a fost un bun profesionist şi, după câteva accidentări grave, a muncit din greu pentru a reveni la cel mai bun nivel al său. Acum doreşte să joace cu regularitate, dar noi nu-i putem oferi această oportunitate. Având în vedere acest lucru, am ajuns la un acord care convine ambelor părţi, a declarat antrenorul lui Brighton, Graham Potter.

În numele tuturor celor de la club aş vrea să îi mulţumesc pentru eforturile sale şi să îi urez mult succes în viitor, a transmis tehnicianul.

Cel mai important moment al lui Andone la Brighton a fost într-un meci câştigat cu 3-1 în faţa lui Crystal Palace, notează site-ul clubului, când atacantul a alergat tot terenul înainte de a trimite mingea în poartă.

Andone a marcat goluri vitale în meciurile câştigate cu Huddersfield, şase puncte care au fost importante în menţinerea echipei în Premier League în sezonul 2018/19, menţionează sursa amintită.

Andone a fost împrumutat de Brighton la Galatasaray şi Cadiz, însă a jucat foarte puţin şi acolo, 12 meciuri (2 goluri), respectiv 9 partide (1 gol), în toate competiţiile.

Florin Andone, care a mai jucat în Spania la CD Castellon, Atletico Baleares, Villarreal B, Cordoba CF şi Deportivo La Coruna, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu echipa de eşalon secund UD Las Palmas.

Las Palmas se află pe locul secund în Segunda Division, cu 7 puncte după trei etape.

George Puşcaş, atacantul naţionalei României, a semnat cu Genoa

Atacantul român George Puşcaş este noul jucător al echipei Genoa, a anunţat joi site-ul clubului din divizia a doua a campionatului de fotbal al Italiei, unde mai evoluează un român, fundaşul Radu Drăguşin.

TuttoMercatoWeb informase anterior că Genoa a ajuns la un acord cu echipa engleză Reading pentru Puşcaş, în schimbul sumei de 3 milioane de euro, jucătorul urmând să fie împrumutat în Serie B pentru un sezon, cu obligaţia unui transfer definitiv.

"George Puşcaş este un nou jucător al formaţiei Genoa. Atacantul născut în 1996 vine de la Reading FC. În Italia a îmbrăcat tricourile lui Inter, Bari, Benevento, Novara, Palermo şi Pisa, având 127 de apariţii în Serie A şi B, marcând 39 de goluri. El are 30 de meciuri şi 8 goluri la echipa naţională", scrie site-ul grupării din eşalonul secund.

De internaţionalul român, produs al lui Inter Milano, s-au mai interesat în această vară şi alte cluburi din Peninsulă, ca Sampdoria, Cagliari, Parma şi Como.

Genoa a acumulat patru puncte din primele două etape în Serie B, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel