Celebrul violonist André Rieu, cel care i-a făcut o surpriză fenomenală lui Anthony Hopkins când a interpretat waltz-ul compus de actor, a sosit, marți, în București, pentru a da detalii despre primul său concert pe care îl va susţine anul viitor, în Capitală.
André Rieu, considerat Regele valsului, a sosit marți în Capitală cu un privat jet care a aterizat, în jurul prânzului, pe aeroportul Băneasa, scrie libertatea.ro.
"Dear Romania Fans, I'm on my way to Bukaresti to make a big announcement!", a scris, marți, pe contul său de socializare André Rieu, unde a publicat și o fotografie făcută lângă avionul cu care a călătorit.
Celebrul violonist olandez va prezenta detalii despre primul său concert pe care-l va susține în România în 15 iunie 2015, alături de orchestra sa, Johann Strauss Orchestra, în Piața Constituției din Capitală.
"Oriunde mă aflu în lume, întreb publicul din ce țară este. Când menționez România, oamenii sar în sus. De mult am dorit să cânt aici pentru fanii mei", a declarat violonistul.
Considerat a fi unul dintre cei mai bine vânduţi muzicieni din lume, André Rieu, împreună cu orchestra sa Johann Strauss, susţine anual 100 de concerte cu peste un million de spectatori, turneele sale intrând în Billboard's Top 10 an de an, încă din 2004.
André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu