Andra a vorbit pentru prima dată despre divorțul de Cătălin Măruță.
Recent, în cadrul unui interviu, Andra a vorbit pentru prima dată despre posibilitatea divorțului de Cătălin Măruță. Artista a făcut declarații sincere despre relația pe care o are cu prezentatorul TV.
Andra și Cătălin Măruță formează un cuplu de 15 ani și au o familie fericită alături de cei doi copii ai lor, Eva și David.
Artista a mărturisit că secretul unui mariaj de lungă durată constă în înțelegerea dintre parteneri și dorința de a construi ceva împreună.
"Nu aș vrea ca familia noastră să fie un simbol atât de puternic, mă cam sperie acest gând. Nu există relații perfecte, așa cum nu există oameni perfecți, iar că suntem împreună de 15 ani este rezultatul faptului că am reușit să ne înțelegem unul pe celălalt și să ne dorim să construim un viitor împreună. Cred că este greu, mai ales în ziua de azi, ca un cuplu să reziste.
Pentru mine, căsnicia este un loc în care am construit, alături de Cătălin. Nu ne sufocăm unul pe altul, fiecare are un vis și o profesie care îi aduce satisfacții, avem vieți proprii și avem o viață împreună, iar asta face ca relația noastră să funcționeze foarte bine", a declarat Andra pentru viva.ro
În ceea ce privește posibilitatea unui divorț, Andra a dezvăluit că nu s-a pus problema unui asemenea lucru și speră să existe comunicare și înțelepciune din partea amândurora.
"Nu am avut până acum nicio criză majoră, nu. Sper ca mereu să fim înțelepți și să nu ne vărsăm furia unul pe altul, ci să dialogăm sau să ne lăsăm spațiu, dacă avem nevoie.
După 15 ani lângă Cătălin, aș spune că pentru noi a fost mereu important spațiul, că ni se făcea dor unul de celălalt. Cred că este o greșeală pentru multe cupluri faptul că se sufocă unul pe altul, că renunță la ceea ce fac separat, din prea multă iubire sau dintr-o înțelegere greșită a ideii de iubire. Din fericire, nu am ajuns să nu mai fim iubiți, pentru că nu ne-am sufocat unul pe altul, a existat între noi mereu un pic de aer, atât cât focul să se mențină!", a mai dezvăluit so'ia lui Cătălin Măruță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu