Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  Dr. Andrada Bogdan (SANADOR), despre situația diabeticilor în boala arterială: Un diabetic este predispus în a avea această boală și cu siguranță trebuie evaluat / video

Andrada Bogdan
Andrada Bogdan

Dr. Andrada Bogdan, specialist în cardiologie intervențională la Spitalul Clinic SANADOR, a venit la DC Medical și DC News unde a vorbit despre procedurile vasculare periferice, chirurgia deschisă, intervențiile endoscopice și boala arterială periferică.

Alegeri prezidentiale 2024

Unul dintre subiectele abordate de către medicul Andrada Bogdan este situația diabeticilor în boala arterială. 

„Piciorul diabetic este un complex de manifestări care include într-adevăr și boala arterială periferică, cu un tipic pentru pacientul diabetic, și anume, boala de artere mici, artere sub genunchi. Un diabetic care este prost controlat, care are un diabet în evoluție de peste 10 ani, cu siguranță că este înalt predispus în a avea această boală și cu siguranță trebuie evaluat. Medicul ar trebui să facă indice gleznă-braț, avem diverse instrumente clinice, până la gesturile invazive de a pune diagnosticul.", a spus Dr. Andrada Bogdan

Sanador

Medicul a explicat cum intervine cardiologul în cazul în care se constată afecțiunea.

„Facem arteriografia care ne permite să judecăm lucrurile. Avem mai multe ținte terapeutice. Una este revascularizarea adică redarea fluxului în arborele arterial, atât de mult cât poți, înspre picior. Pe de altă parte, trebuie să tratăm suferința pacientului, durerea care este uneori extrem de greu de dus de pacient, durere permanentă care cedează foarte greu la antialgice puternice, derivate de morfină. Aceste două ținte trebuie să meargă în paralel. Ca să poți trata durerea în mod eficient, trebuie să redai cât poți de mult la nivelul arborelui arterial.

Opțiunile terapeutice sunt gesturile intervenționale combinate, completate sau intercalate cu gesturile chirurgicale și în același timp, în paralel mergem cu tratamentul medicamentos, de control al factorilor de risc pentru ateroscleroză, pentru boala arterială și terapia durerii.

În ceea ce privește tratamentul de revascularizare, acesta poate fi făcut de cardiologul intervenționist în laborator și acest lucru înseamnă angioplastie cu balon cu montare de stenturi sau gestul chirurgical - Bypass-uri -  conducte puse de chirurgul vascular prin chirurgie deschisă. Aceste două terapii pot să se și întrepătrundă și noi facem ceea ce se numește acum revascularizare hibridă la picioare ischemice critice pe cât posibil completă, în care există un timp chirurgical și un timp endovascular.

Ca exemplu, pacientul are o îngustare la nivelul arterelor iliace, noi intrăm, deschidem, lărgim acea arteră și punem un stent și vine chirurgul și completează gestul cu un Bypass femuro-popliteu atunci când există ocluzie de vas mai jos, astfel încât întreg axul arterial este revascularizat și fluxul devine liber până la nivelul piciorului.”, a spus medicul Andrada Bogdan.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel