Antrenorul echipei italiene Juventus Torino, Andrea Pirlo, consideră că Lionel Messi are probleme psihologice din cauza transferului eșuat de la FC Barcelona.
Conform The Sun, viitorul argentinianului de 33 de ani a fost subiectul verii în fotbal, însă conducerea clubului nu l-a lăsat să plece pe gratis așa cum îi fusese promis. Înainte de meciul final din Grupa G a Champions League, Andrea Pirlo a comentat performanțele neobișnuit de slabe ale lui Messi.
„[Messi] este într-un moment special în viața sa, nu numai în cariera sa, pentru că a avut o problemă vara. A fost despre rămânerea sau plecarea de la Barcelona. Însă, în timpul meciurilor mereu și-a arătat valoarea. Mai mult decât o problemă de fotbal, cred că este o problemă psihologică, dar nu vreau să intru în detalii fiindcă n-are de-a face cu noi. Messi e un fenomen și mereu a arătat-o”, a transmis Pirlo, în conferința de presă înainte de meciul de la ora 22:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu