Andreea Bălan a vorbit despre relațiile sale și s-a referit și la cea pe care a avut-o cu Keo. Artista a explicat de ce a fost înșelată și și-a asumat vina.
"Relația a fost foarte frumoasă. A fost o relație care m-a echilibrat și aveam nevoie de acel echilibru pe partea emoțională, ca să pot să mă dezvolt în continuare profesional. Pentru că toată atenția mea era pe carieră. Doar că, la un moment dat, eu am crescut - în 8 ani crești mult -, m-am dezvoltat ca femeie și nu mai eram pe aceeași lungime de undă. Și atunci ne-am despărțit. Cine a plecat? (n.r. Gojira o întreabă cine a plecat primul din relație). Am plecat amândoi! Nu, eu nu mai eram acolo, nu mai eram prezentă, și el a căutat în altă parte”, a mărturisit Andreea Bălan, în podcastul susținut de Gojira, scri ciao.ro.
"Da, eu nu mai eram prezentă, nici emoțional, nici… nimic. Nu mă blamez. Fiecare etapă și fiecare comportament de-al meu, din trecut, indiferent că e vorba de persoana respectivă sau de altă persoană, așa am simțit să fac la vremea respectivă și îmi asum responsabilitatea. Și a fost o decizie foarte bună, pentru că, iată, mai departe eu am evoluat, am mers înainte și mi-a mers foarte bine. A fost foarte bine așa. Și nu a fost să fie, nu aveam cum să rămânem împreună. Eu am avut drumul meu”, a continuat Andreea Bălan.
"Și, acum, după divorț. Am făcut doi copii extraordinari, sunt foarte mulțumită, fericită și împăcată cu decizia asta de a fi separată și de a crește fetițele așa. (…) Sunt foarte fericită că am două fetițe, că le-am făcut cu el, că așa s-a întâmplat, nu regret absolut nimic. Chiar dacă suntem separați și mai avem niște chestii logistice de rezolvat, sunt foarte fericită și foarte împăcată cu deciziile astea”, a mai mărturisit artista.
Recent, Andreea Bălan a vorbit și despre piedicile care i-au fost puse de-a lungul timpului și compromisurile pe care le-a făcut în carieră.
"Piedicile apar din exterior, dar depinde cum le privești tu. Când ești mai tânăr, privești piedicile ca șiconstrângeri, obstacole și este totul o dramă… Vai, ce a făcut respectiva persoană! După aceea, am învățat să le privesc ca pe niște lecții. Dacă mi se închide o ușă, intru pe geam, nu-i nicio problemă. Mi se închide geamul, intru pe celălalt geam. Și, în general, așa m-am ghidat în viață. Când mi s-a spus "NU”, am vrut să demonstrez că e "DA”. Mi s-a spus: "Nu ești bună!”. Ba da sunt! "Nu cânți suficient!” Ba da, vă arăt că eu cânt, îmi iau band și cânt. "Nu te îmbraci nu știu cum!”. Ba da, vă arăt că știu să mă și îmbrac și investesc în imagine încât să vă arăt că pot fi și stylish.
Adică, întotdeauna, toate criticile și toate nu-urile m-au ambiționat să fiu mai bună. M-au ambiționat! Nu m-am lăsat pusă jos niciodată! Și fiecare experiență negativă, chiar și în partea personală, eu am luat-o ca pe o lecție. Ce pot să învăț din asta, unde am greșit. La un moment dat, în ultimii, am început să-mi asum că viața mea este făcută de mine și, dacă se întâmplă ceva negativ în ea, înseamnă că eu am atras acea situație prin gândurile mele și prin subconștientul meu. Pentru că am învățat despre spiritualitate, despre energie, despre puterea gândului și că noi manifestăm exact ceea ce avem în subconștient”, a spus Andreea Bălan la Fresh by Unica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu