Deputata PSD Andreea Cosma a făcut noi dezvăluiri despre relația sa cu procurorul DNA Mircea Negulescu, zis ”Portocală”.
Andreea Cosma a afirmat că procurorul Negulescu i-a impus măsura de control judiciar pentru că era gelos.
Deputata PSD a dezvăluit că, la început, procurorul Portocală a căutat-o în mod ”romantic”, iar apoi, după luni de tăcere, în dimineața zilei de 1 noiembrie 2013 a sunat-o și a chemat-o într-o oră la Parchet, că altfel o arestează. ”La audiere, a avut o atitudine arogantă, avea un pistol. S-a așezat într-o poziție pe scaun, fuma și mi-a zis: `Ce faceți doamna Cosma, sunteți fiica dlui Mircea Cosma?` Da! `V-am chemat pentru că v-am deschis urmărirea penală pentru niște fapte`. Am întrebat pentru ce fapte și mi-a zis că `pentru trafic neautorizat de zbor`, adică a făcut mișto de mine.”
Andreea Cosma a mai spus că ”Portocală” se plimba numai cu pistolul la curea și, la audiere, îl ținea pe masă.
Din luna aprilie 2014, procurorul ar fi început să-i facă avansuri actualei deputate. ”În luna martie, mi-a făcut o extindere penală, mi-a mai găsit două fapte, ca să poată să-mi dea controlul judiciar, nu aveau voie să părăsesc orașul decât pe ruta Ploiești-București. Ulterior, mi-a zis că mi-a dat acest control judiciar pentru că era gelor” a mai spus deputata PSD.
După un an și o lună, dosarul a fost clasat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu