Andreea Marin, salariu uriaș la TVR pentru "Prețuiește Viața"

andreea marin
andreea marin

Andreea Marin primea un salariu uriaș de la TVR pentru emisiunea "Prețuiește Viața", potrivit Luciei Hossu-Longin, membru din Consiliul de Administraţie al Televiziunii Naționale în perioada în care "Zâna" și-a negociat contractul.

Aceasta susţine că Andreea Marim primea un onorariu lunar de 64.000 de euro, după ce iniţial solicitase 80.000 de euro: "Este deplasat şi exagerat".

"Nu vreau să intru în polemici cu Andreea Marin, dar în audiovizual există unii care se cred deasupra tuturor criteriilor şi valorilor... . Nu poţi cere sumele astea uriaşe. N-ai dreptul într-o instituţie plătită din bani publici!", a spus Lucia Hossu-Longin, pentru ziarulring.ro.

A plecat când i s-a redus salariul de la 16.000 de euro, la 12.000 pe săptămână

Lucia Hossu-Longin a dezvăluit mai multe detalii din timpul negocierilor cu Andreea Marin.

"Andreea Marin primea 16.000 de euro doar onorariul ei pe săptămână ... . Conţinutul emisiunii nu justifica banii. Ne-am opus la sumele exorbitante cerute de Andreea Marin ... 20.000 de euro e mult. Am votat pentru proiectul ei, dar am avut multe observaţii şi am cerut reducerea banilor. Cifra de 16.000 de euro pe ediţie e oficială, iar când a fost redusă la 12.000 de euro pe ediţie, ea a plecat. Probabil s-a considerat jignită, ofensată. Emisiunea era grea, dar un documentarist munceşte trei luni pentru un film sau o investigaţie şi primeşte o sumă de râsul curcilor. S-a dorit divertisment de calitate, dar după primele ediţii s-a văzut că nu era chiar ce se aştepta", a mai dezvăluit Lucia Hossu-Longin.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel