Vicepreședintele PDL Andreea Paul își îndeamnă colegii de partid să-și asume greșelile din guvernare și să-și îmbunătățească strategia de comunicare, deoarece nu prea crede în "ifose mesianice"și nici "în noroc ca substitut pentru muncă". "Aşadar, burta pe carte, burta pe profesie!", este sfatul deputatului democrat-liberal adresat membrilor PDL.
Andreea Paul a declarat, vineri, la RFI, că PDL are "datoria morală uriaşă" de a comunica mai bine: "Calendarul (pentru Congres-n.r.) este deja anunţat, ne vom ţine de el. Avem obligaţia morală uriaşă faţă de români, pentru a ne regla relaţiile, pentru a le transparentiza şi corecta printr-o mai bună comunicare, iar în interiorul partidului, eu nu prea cred în ifose mesianice, care spun că vor creşte scorul partidului de pe o zi pe alta şi nu cred în noroc ca substitut pentru muncă. Aşadar, burta pe carte, burta pe profesie! Obligatoriu, eforturi pentru a reconstrui organizaţiile interne, pentru că multe dintre ele s-au dovedit nefuncţionale în plină campanie electorală, iar apoi o strategie mult-mult mai bună pentru comunicarea Partidului Democrat Liberal cu românii", a punctat parlamentarul.
În opinia deputatului democrat-liberal, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, greșește atunci când afirmă despre dreapta politică din România că, "în loc să se preocupe de critica acerbă a guvernării, îşi exhibă slăbiciunile şi nu pierde nici o ocazie de a arăta românilor cât de nepregătită este pentru a face opoziţie reală". "Nu pot să fiu de acord, pentru că am citit la timpul potrivit tratatul despre lucrul bine făcut. Eu ca deputat în Comisia de Buget-Finanţe îmi fac treaba. Mai mult decât atât, am prezentat o stare economică a naţiunii, ca alternativă mult mai obiectivă, îndrăznesc să spun, la ceea ce a prezentat premierul Ponta. Nu pot să fiu de acord cu o astfel de catalogare, cu atât mai mult cu cât el însuşi se include în ea. Ce ne costă şi ce ne ţine să facem o opoziţie constructivă? Nu cred că e nevoie să abdicăm de la verticalitate profesională, nu cred că-i nevoie să abdicăm de la adevăr şi nu cred că-i nevoie să abdicăm de la trecutul nostru de guvernare, cu bunele şi cu relele aferente, trebuie să ne asumăm acele greşeli aspru criticate de către români, unele pe drept cuvânt, unele se dovedesc a fi pură demagogie", a conchis Andreea Paul.
Citește aici: MRU, dezamăgit de dreapta politică: Treziți-vă, oameni buni!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News