Andreea Paul îşi va lansa o nouă carte despre forţa economică a femeilor

Deputatul PNL Andreea Paul a anunţat, vineri, că îşi va lansa la mijlocul lunii martie o nouă carte, intitulată 'Forţa economică a femeilor', ce cuprinde o analiză a implicării femeilor în business, dar şi 50 de interviuri cu femei de succes.

'Pentru că cred că e cazul să facem un pas mai mare decât acela de a oferi un mărţişor doamnelor de 1 Martie, o floare doamnelor de 8 Martie, vă anunţ în premieră că în luna martie le ofer tuturor doamnelor un cadou aparte, se numeşte o nouă carte, următoarea mea carte 'Forţa economică a femeilor', care apare la editura Polirom şi este de fapt pasul doi pe care îl fac după volumul 'Forţa Politică a femeilor' pe care l-am publicat în anul 2011, tot la editura Polirom.

Acesta va fi un moment aparte în care vom discuta despre competenţele reale dovedite ale femeilor, dar despre care aproape nimeni nu are timp să povestească', a declarat Andreea Paul, vineri, într-o conferinţă de presă.

[citeste si]

Cartea va conţine o analiză a forţei economice a femeilor, capacitatea lor de a genera a afaceri, dar şi un set de interviuri cu femei care au reuşit, unele dintre ele fiind celebre iar altele necunoscute. 'Este o analiză macroeconomică legată de forţa economică a femeilor, gradul lor de implicare, forţa lor antreprenorială, de a genera business-uri, de a crea noi locuri de muncă, capacitatea lor de a genera cifre de afaceri, modul în care sunt distribuite la nivel sectorial. Mai atrag atenţia asupra unui aspect destul de delicat, decalajul dintre salariul care se ţine între femei şi bărbaţi în defavoarea femeilor în procent de 8% în prezent în România.

După această primă analiză, care este prima de profil în Europa centrală şi de sud est, continui cu o parte mult mai amplă în care am invitat 50 de femei antreprenoare, deci femei active în România, să-şi mărturisească propria lor ascensiune în lumea businessului, şi ea foarte dificilă şi dominată de bărbaţi. Unele dintre ele sunt de notorietate, le veţi recunoaşte numele, dar marea lor majoritate sunt femei care au reuşit în business şi despre care nu s-a vorbit deloc.', a mai spus Andreea Paul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel