Andreea Paul Vass, consilier al premierului Boc, a fost poreclită de Mircea Dinescu ”Ciocănitoarea”, pentru modul agresiv în care îi întrerupea pe participanții la o dezbatere TV. D-na Vass l-a atacat vineri pe Victor Ponta,la scurt timp după întâlnirea liderului PSD cu femeile social-democrate, la Mamaia.
Consilierul guvernamental îi reproșează președintelui de partid că le sfătuiește pe femei să intre în politică, în timp ce are o atitudine disprețuitoare față de femeile din administrația publică. Mai precis, Ponta ar fi zis despre ea că este ”un Emil Boc în fustă”. În titlu replicii sale, Andreea Vass face versuri, dacă nu cumva rima a fost găsită de angajații Biroului de presă al PDL: ”Ponta e un complexat. Eu sunt un tehnocrat. El, săracul, nu se pricepe decât la înjurat”. Cât de bine ar suna aceste versuri pe muzică rap?
Iată integral comunicatul Andreei Paul Vass:
”Domnul Ponta nu reuşeşte să scape de complexul de inferioritate. Deloc stânjenit de ridicolul situaţiei, domnul Victor Ponta a declarat ritos azi participantelor social-democrate la şcoala politică de la Mamaia că vor avea sprijinul său în stabilirea unei cote alocate femeilor pentru candidaturile la alegerile din 2012. Pătruns de importanţa momentului, liderul PSD a îndemnat doamnele prezente să se preocupe mai mult de educaţie, siguranţă personală şi sănătate, deşi nu sunt acestea subiecte apetisante pentru presa. Le-a avertizat totuşi, patern, că femeile care aleg să se implice în politica românească trebuie să dea dovadă de o rezistenţă mult mai mare decât bărbaţii la atacurile piezişe.
Că Victor Ponta nu s-a lăsat deloc contaminat de modul elegant de a face politică al socrului său, ştiam de mult. Ştiam că s-a cocoţat în politică pe spinarea unei femei. Ştiam şi că există de regulă o distanţă enormă între declaraţiile domniei sale şi fapte. Cu toate acestea, tupeul cu care continuă să livreze discursuri găunoase încă mă mai uimeşte. Cum poţi, fără să roşeşti măcar, să te arăţi întristat de greutăţile suplimentare pe care le au de asumat femeile din politică, pentru ca în clipa următoare să repeţi, galant, că „Udrea este Băsescu în fustă, iar Paul Vass este Boc în fustă”? Cum poţi să le încurajezi pe doamne să se implice în proiecte importante, dar fără mare vizibilitate în presă, în timp ce tu repeţi, papagaliceşte, poante menite să facă deliciul unei părţi a presei? Nu vi se pare uşor ipocrit, domnule Ponta? Sau poate nu sesizaţi ironia.
Personal, comparaţia cu Emil Boc mă onorează, premierul fiind unul dintre rarii oameni politici integri ai acestei ţări. Mă întreb însă cât de onorantă este pentru doamnele social-democrate postura în care s-au găsit plasate – aceea de a fi minţite pe faţă de către preşedintele propriului partid. Spun minţite, fiindcă recent, invocând un motiv destul de slăbuţ, comisia pentru egalitatea de şanse a Camerei Deputaţilor a hotărât, şapte la şase, respingerea propunerii de introducere a cotei de gen pentru alegerile parlamentare. Cine a ţinut ca propunerea să nu treacă? Membrii USL (PSD + PNL) ai amintitei comisii. Doamnele Pocora, Dumitrache, Gavrilescu şi Varga, domnii Bănicioiu, Luca şi Roman. Mă întreb, în aceste condiţii, ce anume înţelege domnul Ponta prin sprijin. Întrebarea este retorică, desigur. În România, au ajuns de mult să înfiereze nepotismul cei care au rude plasate în diverse funcţii sau să se pretindă bravi cavaleri bieţi scutieri lipsiţi de ştaif.
Andreea PAUL (VASS),
preşedinte al OF-PDL Sălaj”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News