Andreea Raicu a scris pe blogul său că recentele postări de pe Facebook ale Mihaelei Rădulescu, în care aceasta i-a atacat pe homosexuali, au întristat-o şi şocat-o în acelaşi timp şi au determinat-o să-şi amintească de divă aşa cum a cunoscut-o.
"Recentele postări de pe contul de Facebook deţinut de Mihaela Rădulescu m-au întristat şi şocat în acelaşi timp şi m-au făcut să-mi aduc aminte de ea, aşa cum am cunoscut-o eu. Încerc să înţeleg ce se întâmplă", a scris Andreea Raicu pe blogul său.
Fosta prezentatoare TV a scris cum a cunoscut-o pe Mihaela Rădulescu pe când avea 18 ani, în cadrul galei Elite Model Look, prezentată de membra juriului de la "Românii au talent".
"Aveam nişte emoţii incredibile, eram un copil, dar faptul că ea era acolo mi-a uşurat situaţia...m-a făcut să mă simţ mai încrezătoare! Eram o străină pentru ea şi totuşi m-a făcut să mă simţ mai bine! Nu o cunoştea pe niciuna dintre concurente şi cu toate astea s-a comportat ca şi când am fi fost o echipă. Ne-a dat încredere în noi şi, când am câştigat, m-a făcut să mă simţ de parcă aş fi cucerit Everestul! În cei douăzeci de ani care au trecut, am avut ocazia să o cunosc şi mai bine pe Mihaela Rădulescu. O urmăream încă de când era prezentatoare la Tele7ABC şi cu fiecare nouă emisiune pe care a făcut-o îmi întărea convingerea că are toate calităţile pentru a fi un etalon în domeniu! Poate să susţină orice show live, iar asta, credeţi-mă, nu e puţin lucru!", a arătat Andreea Raicu.
"M-am întâlnit ieri cu o prietenă şi mi-a arătat însă ceva de pe Facebook care m-a şocat! Postările Mihaelei Rădulescu referitoare la homosexuali sunt scandaloase! Mihaela Rădulescu pe care o cunoşteam eu nu ar fi folosit niciodată un limbaj atât de vulgar. Cu nişte cuvinte total lipsite de eleganţă, de o agresivitate fantastică, ea nu face decât să atace fără argument nişte oameni. Generalizează şi loveşte într-o comunitate care nu cred că i-a făcut vreun rău. Eu am de foarte mult timp mulţi prieteni gay şi ştiu foarte bine cât de mult suferă pe nedrept! Sunt nişte oameni absolut minunaţi, îi iubesc din toată inimă şi îi respect! M-a uimit pur şi simplu virulenţa acestui atac. Niciodată nu mi-aş fi imaginat că Mihaela Rădulescu pe care o cunosc eu e capabilă de arunce nişte replici atât de îmbibate de furie", a mai scris Andreea Raicu pe blog.
"«...ca mamă, care nu vrea să-şi vadă copilul nici gay, nici terorist, nici cerşetor, nici drogat, nici depresiv»...Mihaela Rădulescu pe care o cunosc eu nu ar fi făcut niciodată această înşiruire, nu ar fi pus semnul egal - aşa cum reiese din postarea ei - între un terorist şi un gay! E grav că ea tratează cu atâta desconsiderare nişte oameni, nişte suflete, că persistă în acest comportament discreţionar şi nu realizează că e dreptul fiecăruia să aleagă cu cine îşi împarte viaţă! Discriminarea pe motive de orientare sexuală e nedemna de orice om, indiferent dacă e persoană publică sau nu! Pur şi simplu nu poţi atacă un om în funcţie de ceea ce el iubeşte!", a mai notat vedeta.
Andreea Raicu a scris şi despre relaţia pe care Mihaela Rădulescu o are cu fiul său şi se întreabă ipotetic cum ar fi dacă acesta ar ajunge să iubească un bărbat, şi nu o femeie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu