Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, a fost suspendat din Partidul Național Liberal (PNL).
Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a fost suspendat, marţi seară, din PNL pentru o perioadă de şase luni, au declarat, pentru Agerpres, surse politice. Potrivit acestora, decizia a fost luată în Biroul Permanent Judeţean al partidului, cu 20 de voturi pentru din 27.
Pe parcursul ultimelor luni, mai ales în perioada crizei apei calde de la Ploieşti, au existat tensiuni între Volosevici şi consilierii locali al PNL, dar şi între primar şi preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, cel care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. De asemenea, tensiuni şi acuzaţii reciproce au existat şi între primar şi preşedintele PNL Ploieşti, Roberta Anastase.
"La alegeri, se mândrea cu mine, acum pare că nu sunt la nivelul domnului Dumitrescu şi al doamnei Anastase, care fac jocurile şi care vor duce PNL într-o zonă de 10-12%", a declarat Volosevici pentru Agerpres.
În septembrie, Iulian Dumitrescu, președintele PNL al Consiliului Județean Prahoha, anunța data de la care ploieștenii ar fi urmat să aibă apă caldă.
"Astăzi, 19 septembrie, actele de înființare a societății de termoficare a primăriei sunt pe biroul primarului Andrei Volosevici", a declarat pentru sursa citată Iulian Dumitrescu. Dacă semnează acestea merg la Registrul Comerțului și în cel mult cinci zile avem societatea. Imediat pot fi angajați cele circa 300 de persoane care au operat sistemul de termoficare, atât în perioada în care a fost Veolia, cât Termoficare Prahova. Urmează obținerea licenței de la ANRE care poate dura 12 zile.
Practic în 17 zile de la semnarea actelor de către Volosevici, chiar și mai devreme, se poate da drumul la apă caldă în Ploiești. Fiecare zi care trece, fără ca primarul să semneze actele înseamnă o prelungire a acestui termen", a mai declarat Iulia Dumitrescu, potrivit observatorph.ro.
De asemenea, președintele CJ a adat asigurări, atunci, că Ploieștiul dispune de o rezervă de gaze naturale care să permită furnizarea apei calde și a căldurii în perioada de iarnă.
Andrei Volosevici, achitat definitiv într-un dosar de corupție
La începutul acestui an, primarul a fost achitat definitiv într-un dosar de corupţie în care a fost trimis în judecată în 2016 de procurorii DNA, faptele având legătură cu finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti şi atribuirea unui contract de lucrări.
Potrivit soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), magistraţii au respins ca nefondate apelurile DNA şi Primăriei Ploieşti faţă de decizia instanţei de fond, Curtea de Apel Ploieşti, care, în decembrie 2019, l-a achitat pe Volosevici pentru acuzaţiile de abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit şi trafic de influenţă, transmite Agerpres.
În acelaşi dosar a fost achitată şi cealaltă inculpată, Simona Albu, la data faptei şef al Serviciului Juridic în cadrul Direcţiei Juridice a Primăriei municipiului Ploieşti, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu