Andreica, contrazis de cazurile Bendeac și BRomania. Răsturnare de situație cu Vlad, șoferul drogat, și polițiștii care au închis ochii

Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, a spus că, potrivit reglementărilor, doar persoana care prezintă un „comportament nefiresc” este supusă drugtestului de către polițiști.

Cosmin Andreica a făcut această declarație pentru a arăta de ce Vlad, șoferul criminal și drogat, nu a fost supus drugtestului. Doar că... istoria ne arată că lucrurile stau altfel.

La începutul anului 2023, Mihai Bendeac a fost oprit în trafic și a fost testat, deși nu avea un „comportament nefiresc”

Să facem un rezumat: Poliția l-a oprit pe actor nu pentru că avea viteză, conducea în zig-zag sau alte lucruri de genul, ci pentru că avea niște autocolante pe geamurile vehiculului. „Oamenii legii” i-au spus să le dea jos. Apoi l-au testat să vadă dacă a băut și, într-un final, l-au testat inclusiv pentru droguri... rezultatele fiind negative. Deci pe unii șoferi polițiștii îi testează pentru a vedea dacă s-au drogat, chiar dacă nu au comportament nefiresc.

„Am avut o experiență foarte plăcută cu Poliția Română pe care țin neapărat să o relatez. (…) Motivul aparent: am geamurile colantate. Acuma, eu am să vă explic motivul pentru care nu am scos colantul de pe geamuri în momentul în care am cumpărat biata mea mașinuță refăcută și recondiționată, mi s-a întâmplat să fiu recunoscut în trafic și, nu de puține ori, să se poziționeze în timp ce conduc mașini în trafic ale căror șoferi să deschidă geamul și să mă strige sau să mă fotografieze. Lucru care, evident, în timp ce conduci, te deconcentrează. Am explicat treaba asta tânărului polițist care a coborât din mașină și m-a investigat. Omul a admis că motivul este unul solid dar, totodată, deși a înțeles ca, mai ales pe autostradă sau pe serpentine, chestiile astea ar reprezenta un pericol, acele colante nu sunt legale. Perfect corect! Am recunoscut fapta. A urmat, însă, o verificare a stării mele bahice. Suflu în fiolă. Rezultat: zero. Îmi place alcoolul. Beau când apuc de sting. Dar nu când urmează să conduc”, a povestit Mihai Bendeac.

Apoi, agentul l-a rugat să facă și testul DrugTest, iar artistul i-a dat un răspuns halucinant omului legii în momentul în care a fost întrebat dacă a consumat substanțe interzise.

„Ei… Și aici vine pe turnantă agentul: „Domnu’ Bendeac … Marea întrebare urmează: substanțe psihoactive ați consumat?”. Eu, care am consumat, căci așa am scris 1.200 de scheciuri, o carte, un film și alte proiecte zic: „Da! Dar nu când conduc!”. Tânărul polițist decide că trebuie să testăm depoziția mea. (…) Așteptăm rezultatul. (Durează multișor și ăsta). În ultimele zile am avut mari probleme cu gâtul. Nu mai fumez. Dar am simțit nevoia să fumez în momentul ăla. Nu pentru că aveam emoții în legătură cu rezultatul. Ci pentru că întârziam undeva. Îi cer o țigară. Polițistul îmi oferă. Într-un final, apare rezultatul și la testul ăsta: zero substanțe psihoactive. Pentru folia de pe geamuri, deși m-a înțeles omul, mi-a recomandat să-l dau jos și mi-a dat un „avertisment verbal”. (…) Ce vreau să constat? Poliția Română are oameni tineri în structurile ei. Mă bucur că nu mai identific fizionomiile acelea de gabori comuniști”, a mai scris Mihai Bendeac pe pagina sa de Facebook.

Deci... ce făcea Mihai Bendeac nefiresc în afară că mergea pe stradă?! Și totuși... a fost testat pentru droguri.

Cazul BRomania

Un alt caz interesant este al actorului Matei Dima. În 2021, BRomania a fost, de asemenea, testat cu drugtestul, deși nici el nu avusese un „comportament nefiresc”. De altfel, nici măcar nu consumase droguri în ziua în care a fost oprit de „oamenii legii”. Mai precis, potrivit raportului toxicologic cu rezultatele analizelor de sânge și urină, actorul nu s-a aflat sub influența substanțelor psihoactive când a fost tras pe dreapta de polițiști și testat cu aparatul DrugTest.

BRomania nu s-a drogat înainte de a urca la volan, așa cum fusese acuzat, ci consumase (cu câteva zile înainte) o substanță psihoactivă, care îi rămăsese în sânge.

Așadar, aceste cazuri celebre îl contrazic pe Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol, care a spus că polițiștii pot folosi drugtestul doar dacă persoana respectivă are un comportament nefiresc. Dar se pare că... Bendeac și BRomania, care deși nu se drogaseră și nu puneau viața nimănui în pericol, nu sunt „suficient de influenți” încât să fie lăsați să plece, fără să fie testați, ca în cazul șoferului drogat care a ucis doi tineri.

VEZI ȘI: Autodenunțul părinților lui Vlad, tânărul drogat care a ucis în accidentul de la 2 Mai, piesa care lipsește din puzzle-ul tragediei de la mare - https://www.dcnews.ro/autodenuntul-parintilor-lui-vlad-tanarul-drogat-care-a-ucis-in-accidentul-de-la-2-mai-piesa-care-lipseste-din-puzzle-ul-tragediei-de-la-mare_927115.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel