Directorul adjunct al FBI (Biroul Federal de Investigatii al SUA), Andrew McCabe, a demisionat luni, informează agenţiile de presă Reuters, AFP, DPA şi EFE, din surse de la Washington, pe care nu le identifică. Contextul menţionat în general este legat de criticile la adresa lui McCabe din partea preşedintelui Donald Trump şi a unor republicani. O purtătoare de cuvânt a FBI a refuzat solicitarea Reuters de a comenta informaţia.
Numărul 2 din FBI urmează să îşi încheie mandatul în martie şi va rămâne până atunci în concediu, afirmă o sursă a agenţiei Reuters. Deocamdată, nu a fost făcut niciun anunţ oficial, iar Casa Albă a comunicat, prin purtătoarea de cuvânt Sarah Sanders, că "preşedintele nu a participat la luarea deciziei" şi are în continuare "încredere deplină" în directorul FBI, Christopher Wray.
McCabe şi-a început cariera în FBI în 1996, ca agent special, numit la biroul teritorial din New York, unde s-a ocupat de combaterea criminalităţii organizate. El a condus FBI ca interimar, în 2017, înaintea numirii lui Wray, după ce Trump l-a demis în mai anul trecut pe directorul James Comey. Sub conducerea acestuia, Biroul ancheta posibila colaborare cu Rusia a campaniei electorale a lui Trump din 2016.
Investigația care o viza pe Hillary Clinton
Republicanii l-au criticat ulterior pe McCabe în legătură cu investigaţia FBI privind folosirea de către Hillary Clinton a unui server privat de e-mail, în timp ce ocupa funcţia de secretar de stat. După deschiderea unei anchete în acest caz chiar înaintea finalului campaniei prezidenţiale, în cele din urmă FBI nu a formulat nicio acuzaţie împotriva contracandidatei lui Donald Trump la preşedinţia SUA.
Alte acuzaţii din partea republicanilor au vizat candidatura soţiei lui McCabe pentru Senatul statului american Virginia. Ea a primit donaţii din partea guvernatorului în exerciţiu al statului, Terry McAuliffe, aliat politic al fostului preşedinte democrat Bill Clinton şi al soţiei acestuia, Hillary. Trump a comentat în reţeaua Twitter, întrebându-se cum o poate ancheta Andrew McCabe pe fosta candidată democrată, când soţia lui a primit donaţii de la "marionetele lui Clinton".
Inspectorul general al Departamentului Justiţiei de la Washington încă nu a încheiat revizuirea modului în care FBI a desfăşurat ancheta împotriva lui Hillary Clinton, relateaza Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu