Andrew Solomon, despre boala secolului: Mitul cel mai dăunător despre depresie

Andrew Solomon, despre boala secolului: Mitul cel mai dăunător despre depresie / Foto: Pixabay
Andrew Solomon, despre boala secolului: Mitul cel mai dăunător despre depresie / Foto: Pixabay

Andrew Solomon, unul dintre cei mai cunoscuți profesori și autori de psihologie clinică ai lumii, a vorbit despre depresie.

Andrew Solomon este unul dintre cei mai cunoscuți profesori și autori de psihologie clinică ai lumii, a vorbit vorbit pentru Antena 3 CNN despre "boala secolului", depresia.

"Aş dori să vorbim despre depresie, despre anxietate, despre epuizare. Aici, în România, încă sunt percepute drept niște atitudini copilărești: nu ai nimic, nu ai nici o problemă, nu e nimic în neregulă cu tine, ești doar obosit și lucruri de genul ăsta…", i-a spus reporterul Maria Coman lui Andrew Solomon.

"Ei bine, vreau să spun că nu cred că asta este o descriere bună a depresiei, dar știu că această atitudine există peste tot în lume. Cred că, într-un fel, dificultatea constă în faptul că toți am avut momente de tristețe și greutăţi și ne-am simțit puțin depășiți de situație și nu prea am putut să facem față. Cei mai mulți oameni reușesc să treacă peste astfel de situații și momente, dar cred că depresia este în, mod inerent, atunci când ajunge în stadiul clinic, foarte diferită de aceste sentimente, chiar dacă reprezintă o versiune extremă a acestor sentimente.

Deci, în același mod în care eşti în apă și se răcește și te gândești: "Ei bine, pot înota în apă rece". Odată ce se transformă în gheață, nu mai poți înota în ea. Se transformă în altceva, chiar dacă asta se întâmplă gradual. Și cred că există o continuitate între depresia trăită în mod obișnuit și stadiul extrem care reprezintă o boală mintală cu adevărat semnificativă, în care cineva se luptă profund. Cred că această continuitate face ca oamenii să înțeleagă foarte greu distincția", a spus Andrew Solomon.

Andrew Solomon: Opusul depresiei nu este fericirea

"Depresia nu este în mod esențial o chestiune de tristețe. Întotdeauna spun că opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea. Și ceea ce tinde să dispară atunci când te confrunți cu depresia clinică nu este doar orice interes deosebit de a trăi, ci și incapacitatea de a înțelege de ce altcineva ar fi interesat să trăiască. Pierzi acel sentiment, că nu mai există un scop în a continua.

Și pierzi acest sentiment chiar dacă ai o viață plină și bogată și copii de care să ai grijă și tot felul de alte lucruri. Totul pare, pur și simplu, fără rost. Și apoi tinde să fie însoțită (depresia – n.r.) de anxietate. Iar anxietatea este un sentiment de frică teribilă", a mai spus Andrew Solomon.

"Mitul cel mai dăunător despre depresie"

"Mitul cel mai dăunător în mod constant despre depresie este acela că poți să te scoți singur din ea. Că dacă te antrenezi un pic mai disciplinat și te tragi de mânecă, o să fie bine. Și eu am crezut asta când am fost prima dată deprimat, și toți ceilalți pe care i-am întâlnit vreodată au crezut asta. Există convingerea că trebuie să renunți la medicație, ca şi cum ai lua un antibiotic, ai scăpat de gripă și acum putem continua fără ea. De cele mai multe ori, dacă suferi de depresie, aceasta este o afecțiune care durează toată viața și necesită un tratament continuu de un fel sau altul, dar, la fel ca toată lumea, am renunțat de multe ori la medicamente și de multe ori la terapie înainte de a-mi da seama că "ei bine, probabil că am nevoie de ele pe termen lung".

Și acum, când sunt în terapie, simt că am conversații moderat interesante, dar mai ales pentru că mă gândesc că am nevoie de cineva care să fie bine informat și competent în cazul în care mă îndrept spre un declin catastrofal.

Așadar, toate aceste mituri sunt extrem de periculoase și cred că și mitul care persistă cu adevărat, conform căruia dacă ești deprimat este cumva legat de lene sau că ai vrut cumva să fii deprimat sau că obții ceva din asta, sau că o faci pentru atenție.

Știi, toate lucrurile astea sunt adevărate poate unu la sută din timp. Dar, în general, nu este prea amuzant să fii deprimat sau să te comporți ca atare, iar cei mai mulți oameni care manifestă acest comportament se luptă în mod autentic cu ceva ce tu, dacă nu ai fost niciodată deprimat, nu poți înțelege pe deplin, dar trebuie să accepți", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel