Andronescu ar vrea transformarea liceelor tehnologice în școli profesionale

andronescu ecaterina dece
andronescu ecaterina dece

Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu crede că un nou val de promovabilitate slabă la Bacalaureat ar putea duce la transformarea liceelor tehnologice în școli profesionale.

”Dacă rezultatele slabe se vor repeta, măsurile nu trebuie să se lase așteptate. Eu aș merge până la a transforma liceele tehnologice în școli profesionale. Nu vreau să sune ca o amenințare, dar trebuie să facem corecturi la Legea Educației și s-ar putea să prindem asemenea măsuri și în lege”, a spus vineri președintele Comisiei pentru Învățământ a Senatului.

Potrivit fostului ministru al Educației, ”realitatea examenului de bacalaureat a arătat că în liceu nu poți corecta toate lacunele cu care copiii vin din gimnaziu. De aceea, atenția inspectoratelor școlare trebuie să fie îndreptată către ciclul primar, chiar pornind cu soluții remediale, astfel încât să nu se mai repete situația de la evaluarea de clasa a VIII-a și, sigur, de la examenul de bacalaureat”.

În cadrul aceleiași conferințe de presă desfășurate la Botoșani, Ecaterina Andronescu a anunțat că susține contractarea unor împrumuturi de la Banca Mondială pentru finalizarea lucrărilor la 162 de campusuri școlare începute în urmă cu cinci ani, informează Agerpres. Ea a completat că demersurile au fost făcute iar BM și-a dat acordul de principiu pentru finanțarea acestor investiții.

”În perioada cât am fost la minister, din iulie până în decembrie, eram conștientă de acest lucru, motiv pentru care am demarat discuțiile cu Banca Mondială pentru a încerca să obținem un împrumut dedicat finalizării construcțiilor începute. Proiectul se afla în curs de finalizare”, a declarat Ecaterina Andronescu. Fostul ministru susține că până la începerea efectivă a lucrărilor este nevoie de o reanalizare a proiectelor, principalul obiectiv al Ministerului Educației fiind finalizarea spațiilor dedicate exclusiv învățământului.

Fostul ministru Ecaterina Andronescu a ținut să precizeze că împrumutul de la BM ar putea fi folosit pentru a finaliza lucrările de reabilitare a școlilor, unde investițiile au fost începute și abandonate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel