Ecaterina Andronescu anunță că Ministerul Educației renunță la manualul unic.
Astfel, profesorii vor putea din nou să aleagă între mai multe manuale făcute de edituri diferite. Ecaterina Andronescu a pus în dezbatere publică un ordin care prevede revenirea la procedura cumpărării de manuale școlare prin licitație pe SEAP. Vor fi maximum 3 manuale școlare la fiecare materie, iar contractele cu câștigătorii vor fi încheiate pe 4 ani.
”Se renunță la manualul unic, nici nu a fost un manual unic! Nu poate să facă o singură editură, care nici nu are niște ani de experiență în spate, care să aibă și oamenii pregătiți corespunzător ca manualele care ajung și la timp și în bune condiții să fie pe placul și al părinților, dar mai ales să folosească copiilor. Dacă vă uitați pe această metodologie o să vedeți că accentul l-am pus pe calitatea manualului. Pe criteriile care vizează calitatea și care țin de conținutul științific corect, de adaptarea și respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate, un manual poate aduna 100 de puncte și va fi selectat dacă adună cel puțin 95 de puncte. Vor fi mai multe edituri care vor veni cu manuale. Primul considerent este cel legat de calitate și apoi ne uităm la preț”, a precizat Ecaterina Andronescu la Realitatea Tv, marți seara.
Citește și: "Manuale" fericire personală. Text viral. Nițulescu: "Bani aruncați"
Revenirea la concurență pe piața manualelor școlare vine la un an după ce fostul ministru Liviu Pop a impus monopolul de stat pe editare. Anul trecut a fost singurul în care Ministerul a renunțat la cumpărarea de manuale prin licitație publică și a centralizat editarea la Editura Didactică și Pedagogică, din subordinea Ministerului Educației.
Citește și: Manualele şcolare, nouă modificare anunţată de ministrul Educaţiei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu