Polonia a livrat Ucrainei arme în suma de 2 miliarde de dolari și a rămas fără tancuri, potrivit președintelui Andrzej Duda.
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că țara sa a donat Ucrainei o cantitate semnificativă de tehnică militară în valoare de 2 miliarde de dolari, potrivit publciației Bild, citat de glavred.ua.
Președintele polonez a cerut comunității mondiale să furnizeze Ucrainei cât mai multe arme posibil, deoarece aceasta este singura modalitate de a opri invazia rusă. Folosind exemplul său, Duda a explicat că Polonia a livrat Ucrainei o cantitate semnificativă de armament.
”Ucraina are nevoie de arme grele, tancuri. Am vorbit cu președintele Zelenski acum două zile. Au fost livrate mai mult de 240 de tancuri pe care Ucraina le poate deservi, precum și aproape 100 de unități de vehicule blindate și arme. Mai erau muniții, rachete și alte arme. În total, a fost firnizat Ucraieni ajutor militar în valoare de 2 miliarde de dolari. Sunt cheltuieli uriașe, cu toate acestea, avem posibilitatea de a furniza Ucrainei mai multă artielrie. Cu astfel de armament Ucraina trebuie să oprească invazia agresorului rus”, a declarat Duda.
În plus, președintele Duda a subliniat că acest pachet de arme donate Ucrainei reprezintă o mare parte din armamentul armatei poloneze.
”Am predat o parte semnificativă din armele armatei noastre. Acestea nu erau arme și muniții stocate, am predat multe tancuri și vehiculele blindate”, a subliniat președintele polonez.
Andrzej Duda a mai spus că Polonia a rămas fără tancuri, astfel încât la etapa actuală se negociază cu Statele Unite și Coreea pentru furnizarea de tancuri noi. ”Deja a fost semnat un contract cu SUA pentru 250 de tancuri noi. Ministrul Apărării a fost în Coreea de Sud pentru a discuta modalitataea de achizițioanrea de tancuri sud-coreene mai usoare, aproximativ 300 de unitati, pentru ca vrem sa dotâm armata noastra cu tancuri moderne”, a concluzionat președintele Poloniei, conform Bucpress.
Numai Ucraina are dreptul de a-şi decide viitorul, a declarat duminică preşedintele polonez în parlamentul ucrainean, devenind primul lider străin care susţine un discurs în persoană în legislativul acestei ţări de la începutul invaziei ruse, relatează Reuters.
Kievul a exclus orice acord de pace care ar implica cedarea de teritorii şi a respins apelurile la un armistiţiu care ar implica rămânerea forţelor ruse în zonele pe care le-au ocupat, afirmând că asta nu ar face decât să dea timp Moscovei pentru a-şi reface forţele.
"Voci îngrijorătoare au apărut, afirmând că Ucraina ar trebui să cedeze la cererile lui Putin. Numai Ucraina are dreptul să decidă în privinţa viitorului său... nimic despre voi sau fără voi", a spus Andrzej Duda, fiind ovaţionat în picioare în Verhovna Rada.
Duda a mai afirmat că comunitatea internaţională trebuie să-i ceară Rusiei să se retragă complet din Ucraina.
"Dacă Ucraina este sacrificată pentru motive economice sau ambiţii politice - fie şi un singur centimetru din teritoriul său - va fi o lovitură uriaşă nu numai pentru naţiunea ucraineană, ci pentru întreaga lume occidentală", a spus Duda.
Locul de naştere al sindicatului Solidaritatea care a jucat un rol în căderea comunismului în Estul Europei, Polonia are de multă vreme relaţii tensionate cu Rusia. După invazia rusă din Ucraina, Varşovia a fost unul dintre aliaţii cei mai fermi ai Kievului.
Polonia este un avocat puternic al unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei şi a fost vocală în susţinerea acordată Ucrainei în demersul său de a adera la UE.
"Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a Uniunii Europene", a dat asigurări Duda duminică, potrivit Agerpres.
Preşedintele rus Vladimir Putin a comparat politica sa cu cea a ţarului Petru cel Mare atunci când acesta a luptat contra Suediei, în Marele Război al Nordului, invadând o parte a acesteia, precum şi ceea ce sunt astăzi Finlanda, o parte din Estonia şi Letonia, transmite AFP.
'Tocmai am vizitat o expoziţie dedicată celei de-a 350-a aniversări a lui Petru cel Mare. Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (...) Petru cel Mare a purtat Războiul Nordului vreme de 21 ani. Există impresia că, luptând cu Suedia, a cucerit ceva. Nu a cucerit nimic, a recuperat. Nu cucerea nimic, recupera', a afirmat Putin, într-o întâlnire cu tineri antreprenori la Moscova.
'Atunci când a întemeiat noua capitală (Sankt Petersburg, n.red.), nicio ţară din Europa nu recunoştea acest teritoriu ca aparţinând Rusiei. Toată lumea îl considera ca făcând parte din Suedia. Dar, din timpuri imemoriale, acolo trăiau slavi alături de popoare fino-ugrice. (...) El recupera şi întărea' ţara, a mai spus preşedintele rus (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu