Andy Murray vrea să participe la JO Paris, posibil ultimul turneu al carierei

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Britanicul Andy Murray vrea să mai participe la o ediție a Jocurilor Olimpice, unde de-a lungul carierei a obținut două titluri în proba de simplu. 

Britanicul Andy Murray (locul 67 ATP) vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Paris, mai mult, își dorește și să obțină cea de-a treia medalie, asta deși traversează o formă mai slabă și a luat în calcul retragerea din activitate în această vară, informează Reuters.

Murray, ajuns la vâsta de 36 de ani, singurul jucător din tenisul masculin care a cucerit până acum două titluri olimpice  în proba de simplu, însă, în ultima vreme nu a mai obținut rezultate satisfăcătoare, dar fiind situația medicală prin care a trecut.

Până la victoria împotriva lui Alexandre Muller, luna aceasta la Doha, britanicul a înregistrat șase înfrângeri consecutive, iar miercuri a afirmat că probabil nu va mai juca după această vară.

”Sper să pot avea șansa de a juca la încă o ediție”, a declarat Murray miercuri pentru postul de radio BBC, când a fost întrebat dacă va fi prezent la Jocurile Olimpice de la Paris.

De altfel, ținta imediată a lui Andy Murray va fi de a-și recăpăta forma pentru turneul de Grand Slam de la Wimbledon, 1-14 iulie, despre care mulți au sugerat că ar fi locul logic pentru a-și încheia cariera, scrie Agerpres.

Murray, o victorie la Dubai

Andy Murray a avut o victorie încurajatoare împotriva canadianului Denis Shapovalov, scor 4-6, 7-6 (5), 6-3, luni la Dubai, dar a pierdut miercuri în fața francezului Ugo Humbert, scor 6-2, 6-4.

După acest eșec, Murray a spus: ”Probabil că nu voi mai juca după această vară. Sunt întrebat despre asta după fiecare meci pe care îl disput, după fiecare turneu la care particip. M-am plictisit de întrebare, ca să fiu sincer”.

Andy Murray are în palmares 46 de titluri, dintre care trei de Grand Slam (US Open, 2012, și două la Wimbledon, 2013 și 2016). 

Citește și: Murray dă noi indicii despre retragere: „Probabil nu mai am prea mult timp rămas

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel