Statele Unite au vrut să clarifice informațiile din ultima perioadă în care se vehicula că ar putea recunoaște anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.
Casa Albă a subliniat luni că Statele Unite nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, la câteva zile după unele afirmaţii ambigue făcute de preşedintele american, Donald Trump, pe această temă, relatează AFP.
"Nu recunoaştem tentativa Rusiei de a anexa Crimeea. Sancţiunile împotriva Rusiei vor rămâne în vigoare până când Rusia va reda peninsula Ucrainei", a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Sarah Sanders.
Întrebat vineri în legătură cu acest subiect, Donald Trump a rămas evaziv, mărginindu-se să răspundă: "Vom vedea"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu