Angajații din penitenciare au declanșat PROTESTE

Angajaţii din penitenciare au declanșat proteste, pe durată nedeterminată, în toate unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

"Într-o prima etapă, începând cu 1 august 2017, angajaţii din penitenciare refuză să efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii decât cele specifice funcţiilor ocupate. Cel mai probabil, (...) activităţile din penitenciare vor fi treptat blocate. La fiecare penitenciar vor fi organizate pichetări şi fiecare angajat va acţiona în justiţie, în faţa instanţelor naţionale şi internaţionale de jurisdicţie a muncii, Guvernul României pentru obligarea acestuia la aplicarea unor măsuri concrete privind asigurarea unor condiţii de muncă decente.

Dacă autorităţile nu vor reacţiona pozitiv, acţiunile de protest se vor muta la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ministerului Justiţiei şi Guvernului României, până când aceste instituţii îşi vor respecta obligaţiile legale şi cele prevăzute în acordurile colective.

Protestele angajaţilor din penitenciare sunt motivate de faptul că Guvernul României refuză să facă investiţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, blochează concursurile de ocupare a funcţiilor vacanţe, întârzie nepermis aplicarea unor măsuri de protecţie a angajaţilor şi adoptă legi care restrâng drepturi salariale şi scad pensii", se precizează într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, citat de realitatea.net.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel