Statul Major al Apărării a analizat, în lunile februarie, martie și aprilie, desfășurarea primei serii de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armata României din acest an, un proces constituit, în principal, din fazele de înscriere și selecție a candidaților (întocmire a dosarelor, evaluări fizice, psihologice și medicale), respectiv de repartiție în unități a candidaților admiși.
Vă prezentăm mai jos principalele date ale analizei:
Campania de recrutare și selecție s-a derulat în 41 de județe și în municipiul București;
- nr. locuri scoase la concurs: 5.093;
- nr. candidați: 6.448 (dintre care fete: 20%);
- indicele de interes (raport între nr. candidaților și nr. locurilor scoase la concurs): 1,3;
- proporție candidați respinși la evaluarea fizică (prima probă): 24%;
- proporție candidați respinși la evaluarea psihologică (candidați rămași după proba fizică): 18%;
- proporție candidați respinși la evaluarea medicală (candidați rămași după evaluarea psihologică): 12%;
- nr. candidaților admiși: 2.626;
- indicele de admitere (proporția candidaților selecționați din totalul candidaților înscriși): 40%.
Constatarea generală a fost că cei mai mulți dintre candidați nu au reușit să treacă de evaluarea fizică (cu sublinierea faptului că a fost prima probă a procesului de recrutare-selecție). Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistență 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăți majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări.
Valoarea pozitivă a interesului tinerilor față de instituția apărării naționale indică faptul că obiectivul general de creștere a numărului de militari în Armata României este realizabil. În acest context, consolidarea proporției corpului soldaților/gradaților profesioniști în structura de personal a instituției apărării naționale rămâne un obiectiv subsidiar, care poate fi îndeplinit prin derularea, în acest an, a unor noi serii de recrutare-selecție ale soldaților profesioniști. Astfel, startul celei de-a doua campanii de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armata României este planificat pentru luna mai a.c.
Pentru că înțelegem că, din punct de vedere profesional, vocația pentru armată trebuie să se sprijine și pe componenta de venit salarial, prezentăm mai jos veniturile lunare posibil a fi realizate în luna mai 2024 (net: soldă și normă de hrană) ale soldaților/gradaților profesioniști, într-o simulare care are în vedere aplicarea nivelului maxim al prevederilor OUG nr.26/2024 și care pot fi majorate corespunzător drepturilor salariale acordate în funcție de condițiile individuale în care își desfășoară activitatea:
cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).
Nu sunt de neglijat drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie (cu posibilitatea transformării în plata din rată pentru cumpărarea unei locuințe), de detașare, de misiune, decontare transport concediu de odihnă, decontare contravaloare voucher de vacanță, decontare tratament ambulatoriu și servicii medicale etc., specifice instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională. De asemenea, este în curs de reglementare modul de aplicare a unei majorări a soldei de funcție de până la 30% pentru personalul angajat în unități aflate în proces de menținere și consolidare a capacității operaționale.
Armata rămâne unul dintre cei mai siguri angajatori din țara noastră, stabilitatea locului de muncă în această instituție reprezentând un argument decisiv pentru o astfel de opțiune de viață. Putem afirma că angajarea în armată, urmată de un comportament profesional și moral adecvat demnității purtării uniformei militare, are perspectiva pensionării, respectiv a reflectării pozitive a carierei în planul dezvoltării personale și familiale. De asemenea, solidaritatea și coeziunea care se creează în mediul cazon se materializează pozitiv în indicatorul calității vieții militarului.
Mulțumim deopotrivă candidaților admiși și respinși pentru interesul arătat față de instituția apărării. Celor admiși le dorim succes într-o carieră profesională care, deși grevată de restricții este, de regulă, încărcată de satisfacții personale. De asemenea, celor respinși le transmitem că, în continuare, vrem ca ei să fie colegii noștri. De aceea, le recomandăm efectuarea unei perioade de pregătire și îmbunătățire a performanțelor fizice personale, aspect care le va fi benefic nu doar pentru o potențială angajare în sistemul care are astfel de cerințe, ci și pentru un stil de viață mai armonios din punct de vedere fizic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu