Angajări cu dedicație la ANPC. Sorin Susanu, dovada că ANFP a mințit / document în articol

Horia Constantinescu
Horia Constantinescu

Sorin Susanu, fostul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, a transmis un mesaj privind angajările la ANPC.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a transmis recent un mesaj privitor la lămurirea situației lui Banu Daniel-Răzvan, comisarul-șef adjunct ANPC de la Sectorul 3 - dacă este una și aceeași persoană din Dosarul 30493/301/2016 din 23.05.2018 -, ANPC nu a știut să ne răspundă.

„Din analiza bazei de date privind evidența funcției publice și a funcționarilor publici gestionate potrivit legii, Agenția a identificat o persoană cu numele indicat de dumneavoastră, care ocupă o funcție publică în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Regiunea București – Ilfov.

În măsura în care persoana indicată de dumneavoastră are calitatea de funcționar public, raportat la prevederile legale invocate, acesta are îndatorirea de a informa autoritatea sau instituţia publică în mod corect și complet, în scris, cu privire la situaţiile de fapt şi de drept care privesc persoana sa şi care sunt generatoare de acte administrative, în condiţiile expres prevăzute de lege.

Precizăm că nu au fost comunicate Agenției acte administrative privind situația acestuia ulterior numirii în funcția publică. Totodată, menționăm că nu deținem informații oficiale despre dosarul indicat, iar adresa electronică pusă la dispoziție nu a putut fi accesată. În situația dată, în baza prerogativelor conferite de lege, Agenția a întreprins un demers către Autoritatea competentă“, a transmis ANFP acum câteva zile.

Sorin Susanu acuză ANFP de minciună

Sorin Susanu, fostul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorului Brașov, într-o reacție remisă DC News, informează că cei de la ANFP știau încă din luna august de concursurile și problemele legate de angajările de la ANPC.

Acesta a făcut o adresare către șeful ANFP, Vasile-Felix Cozma, în care îi sesiza faptul că există potențiale nereguli în modul de informare, pregătire, organizare, desfășurare, corectare și finalizare a concursurilor aflate în desfășurare la nivelul ANPC și structurilor subordonate pentru funcțiile vacante de conducere.

Sorin Susanu preciza clar că există posibilitatea ca unele din aceste funcții să fie „pregătite“ cu dedicație pentru anumite persoane.

Sesizarea lui Sorin Susanu către șeful Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), Vasile-Felix Cozma.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel