Angajările în administrația publică, sistate. Care sunt excepțiile

Guvernul a adoptat proiectul de ordonanţă prin care se suspendă până la 31 decembrie 2017 ocuperea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale.

Dispoziţiile fac referire la Guvern, ministere, alte organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului şi a ministerelor, inclusiv la serviciil publice deconcentrate ale acestora, la autorităţile administrative autonome şi la instituţiile prefectului.

Actul enumeră şi o serie de excepţii, precum înalţii funcţionari publici, posturile vacante din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice nou-înfiinţate, potrivit legii, personalul de specialitate din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României de către Uniunea Europeană, personalul care desfăşoară activităţi aferente Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023, posturile unice, ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice, posturile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, posturile temporar vacante, funcţiile publice de conducere generale şi specifice, funcţiile publice de conducere cu statut special şi posturile militare de conducere, posturile din cadrul aparatului sistemului judiciar şi personalul încadrat la cancelaria prefectului.

Posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor, publicate în Monitorul Oficial al României, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe pot fi ocupate în condiţiile legii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel