Angajații Facebook, ÎMPOTRIVA companiei. Motivul GREVEI

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Personalul Facebook s-a revoltat împotriva deciziei companiei la care lucrează de a nu șterge sau semnala o postare a președintelui Donald Trump de săptămâna trecută.

Personalul Facebook s-a revoltat împotriva deciziei companiei la care lucrează de a nu șterge sau semnala o postare a președintelui Donald Trump de săptămâna trecută, conform BBC.

Trump a folosit cea mai mare rețea de socializare pentru a repeta un mesaj pe Twitter legat de protestele din Minneapolis, izbucnite după moartea lui George Floyd.

Twitter a acționat, Facebook nu

Twitter s-a folosit de politica companiei pentru a posta o etichetă de avertizare pe mesajul președintelui, în care se menționa că acele cuvinte „glorifică violența”, însă Facebook nu a luat aceeași decizie și a tolerat mesajul. Astfel, unii dintre angajați au spus că sunt „rușinați”.

Președintele a continuat atacurile, spunând că „va trimite Garda Națională” și avertizând că „atunci când încep furturile, încep și împușcăturile”. Postarea a rămas intactă pe Facebook, după ce fondatorul companiei, Mark Zuckerberg, a spus că nu a încălcat politica firmei legată de încurajarea la violență.

Grevă virtuală și nemulțumiri ale angajaților

Astfel, unii angajați au făcut o „grevă virtuală”, iar unii angajați au lăsat un mesaj explicând de ce protestează.

„Lucrez la Facebook și nu sunt mândru de cum ne comportăm. Majoritatea colegilor cu care am vorbit se simt la fel ca mine. Vrem să ne facem vocile auzite”, a scris Jason Toff, pe Twitter.

„Inacțiunea Facebook când vine vorba de ștergerea postării lui Trump care incită la violență mă face să-mi fie rușine că lucrez aici”, a transmis un inginer de software, Lauren Tan. „Sunt cu totul împotrivă... iar liniștea este complicitate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel