Angajaţii români din sectorul bancar se află pe penultimul loc în regiune în privinţa salariilor, cu o medie de 718 euro, depăşindu-i doar pe cei din Bulgaria, conform comparatorului salarial Paylab, lansat de eJobs.
"Au fost, ani la rând, printre cei mai bine plătiţi angajaţi din economie, însă acum, la nivel regional, angajaţii din banking îi depăşesc doar pe colegii lor din Bulgaria. Astfel, potrivit comparatorului salarial Paylab, lansat în România de eJobs, media salarială netă din sectorul bancar este de 718 euro pe lună. Cel mai bine plătiţi din regiune sunt cei care lucrează în băncile din Cehia, acolo unde încasările medii lunare ajung la 931 de euro. Foarte aproape de aceştia (930 de euro pe lună) se situează lituanienii", conform unui comunicat remis, miercuri, Agerpres.
În Letonia şi Ungaria sunt oferite salarii care se apropie de 850 de euro pe lună, iar în Croaţia media ajunge în jurul sumei de 830 de euro, lunar. Mai aproape de câştigurile din România sunt cele din Serbia, acolo unde specialiştii din bănci au salarii de aproximativ 750 de euro. La o diferenţă sensibilă este însă Bulgaria, ţară care se află pe ultimul loc în clasament şi care raportează venituri medii lunare de 586 de euro.
"Media salarială pentru sistemul bancar nu este neapărat mică, mai ales dacă o raportăm la salariul mediu net pe economie, însă dacă ne comparăm cu alte ţări, regăsim o situaţie comună aproape la nivel general - angajatorii din afara României plătesc mai bine. Trebuie, totuşi, să luăm în calcul, de fiecare dată când facem astfel de comparaţii, şi care este costul vieţii din fiecare stat în parte pentru că important nu este neapărat salariul în valoarea lui absolută, ci la ce nivel de calitate a vieţii ne situăm cu acel salariu. Ieşind din graniţele Europei Centrale şi de Est vom vedea salarii duble sau chiar triple, dar acolo şi costul vieţii este pe măsură", afirmă Bogdan Badea, CEO eJobs România.
În ultimii ani, sectorul financiar din România a trecut printr-un val considerabil de restructurări, iar acum industria a ajuns la un număr de aproximativ 53.000 de angajaţi. Cu toate acestea, încă se mai fac angajări în domeniu. Astfel, aproape 2.000 de locuri de muncă sunt disponibile, în acest moment, pe eJobs.ro, pentru candidaţii care vor să lucreze în sectorul financiar-bancar.
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparţine companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu