Angel Tîlvăr, întâlnire cu ministrul apărării din Bosnia și Herțegovina, Zukan Helez

Foto: Ministerul Apărării Naționale
Foto: Ministerul Apărării Naționale

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, l-a primit miercuri, 19 iunie, la sediul MApN, pe  ministrul apărării din Bosnia și Herțegovina, Zukan Helez.

Cu acest prilej, cei doi oficiali au semnat „Acordul între Ministerul Apărării Naționale din România şi Ministerul Apărării din Bosnia și Herțegovina privind cooperarea în domeniul apărării”, document ce creează premisele evoluției relațiilor bilaterale în acest domeniu.

„Sunt convins că documentul va fi baza unei viitoare cooperări aprofundate în domeniul apărării, în beneficiul ambelor părți. În perioada imediat următoare, vom depune toate eforturile necesare pentru ratificare, astfel încât acordul să producă efecte în cel mai scurt timp posibil”, a spus ministrul Tîlvăr.

De asemenea, în cadrul discuțiilor, cei doi demnitari au abordat teme privind securitatea în regiunea Mării Negre și zona Balcanilor de Vest, pe fondul efectelor războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, parcursul euro-atlantic al statelor din regiunea Balcanilor de Vest, precum și subiecte aflate pe agenda de cooperare bilaterală în domeniul apărării.

Ministrul român a reiterat sprijinul țării noastre pentru parcursul european al Bosniei și Herțegovinei și a reiterat o serie de linii de efort, inclusiv în plan operațional, pe care România le are în vedere pentru susținerea autorităților locale în asigurarea unui mediu stabil și sigur în regiunea Balcanilor de Vest, regiune de interes strategic pentru țara noastră.

Totodată, oficialul român a mulțumit pentru susținerea de care se bucură militarii noștri dislocați în Bosnia și Herțegovina în cadrul Operațiunii Uniunii Europene EUFOR ALTHEA și a evidențiat angajamentul țării noastre pentru continuarea prezenței militare în cadrul acestei misiuni, a cărei comandă va fi preluată de țara noastră la începutul anului viitor.

În încheiere, părțile au convenit asupra continuării dialogului pe teme de interes comun în cadrul instituit de Acordul între Ministerul Apărării Naționale din România şi Ministerul Apărării din Bosnia și Herțegovina privind cooperarea în domeniul apărării.

                          

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel