Publicitate
Soprana Angela Gheorghiu va fi prezentă, pe data de 15 mai, la Parlamentul European, unde va susține un recital în cadrul unui dineu-concert. Artista devine, astfel, primul interpret de operă invitat vreodată la acest eveniment, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al sopranei, citat de Mediafax.
Autor: Alina-Elena Vasiliu
Evenimentul va fi deschis de către șeful Comisiei de Cultură a Parlamentului European, iar recitalul artistei va avea o durată de 30 de minute. La finalul spectacolului, soprana va purta o discuție cu membri ai Parlamentului European. Angela Gheorghiu a primit invitația de a participa la acest eveniment de la International Federation of The Phonographic Industry (IFPI), instituție care reprezintă industria de înregistrări din lumea întreagă, cu 1.400 de companii în 66 de țări și uniuni afiliate în 55 de țări.
În perioada următoare, Angela Gheorghiu are programate concerte la Londra (Southbanck Centre – Royal Festival Hall, vineri - 10 mai) și la Moscova (Teatrul Stanislavski, sâmbătă - 11 mai). Pe 5 iulie, artista va reveni în capitala Marii Britanii, pentru spectacolul ”La Rondine”, la Royal Opera House. La concertul de vineri, din Londra, Angela Gheorghiu l-a invitat la pupitrul Orchestrei Filarmonice Regale, pe Tiberiu Soare, dirijorul-șef al Orchestrelor și Corurilor Radio. Tot la invitația sopranei, va fi prezent și tenorul Teodor Ilincăi, informează un comunicat remis Mediafax.
Angela Gheorghiu este una dintre cele mai stimate soprane din toată lumea. Născută la Adjud, în județul Vrancea, a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și a debutat internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, din Londra, în ”La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena. La momentul difuzării operei ”La Traviata”, de către BBC, în 1994, presa remarca admirativ: ”S-a născut o stea!”. Până astăzi, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere ale lumii, în New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin, Tokio, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Viena, Salzburg, etc. Talentul și munca i-au adus numeroase aprecieri, dar și premii și distincții, printre care titlul de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, acordate de către Ministerul Francez al Culturii, respectiv de autoritățile statale române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu