Angela Merkel: Aderarea României la spaţiul Schengen pe etape este o posibilitate

Alegeri prezidentiale 2024

Cancelarul german Angela Merkel consideră că aderarea în etape a României la spaţiul Schengen este o posibilitate, chiar dacă nu toate statele membre UE vor să dea curs acestui plan.

angela-merkel"În ceea ce priveşte Schengen, Germania şi Franţa au propus un plan în mai multe etape care e acceptat şi de România. Nu toate statele membre vor să dea curs acestui plan, dar noi credem că această abordare etapizată în privinţa spaţiului Schengen e o posibilitate şi putem să avem un spaţiu comun", a declarat Angela Merkel, într-o conferinţă comună cu şeful statului român, Traian Băsescu, transmite Agerpres.

Cancelarul german a mai precizat că, în discuţiile cu preşedintele Băsescu, a abordat şi situaţia internaţională prin prisma crizei economice, punctând importanţa colaborării pe această temă între cele 27 de state membre UE, fie că sunt sau nu şi membre ale zonei euro.

În declaraţia sa, cancelarul german a menţionat că minoritatea germană din România este un punct de legătură între cele două ţări şi că relaţiile bilaterale foarte bune trebuie consolidate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel