Cancelarul german Angela Merkel a cerut duminică 'bunăvoință' și deschidere către compromis pentru a se putea avansa în discuțiile dintre blocul ei conservator, liberali și Verzi, singura opțiune pe care o are pentru a obține al patrulea mandat de cancelar în urma rezultatului alegerilor din 24 septembrie.
'Se poate să reușim. Cu bunăvoința tuturor, trebuie să fie posibil', a spus Angela Merkel înaintea unei noi întâlniri în vederea formării unei coaliții care să-i asigure o majoritate parlamentară.
Ea a folosit cu prudență cuvântul 'compromis', la fel ca lidera Verzilor, Katrin Goering-Eckardt, și liberalul Christian Lindner, în timp ce liderul aripii conservatoare bavareze, Horst Seehofer, a subliniat că, după trei săptămâni de discuții în care nu s-au înregistrat progrese notabile, a sosit momentul 'deciziilor'.
Cele trei părți au însă abordări divergente la numeroase capitole, începând de la politica de primire a refugiaților și până la protecția mediului, dar și politica externă, cea fiscală sau integrarea zonei euro.
Întâlnirea de duminică are loc la inițiativa Angelei Merkel, care a denumit-o întâlnire 'între egali', ea sperând să fie găsite soluții pentru atenuarea divergențelor, astfel încât să se poată trece la faze negocierilor formale, care de asemenea ar putea dura mult timp.
Dificultățile întâmpinate de Angela Merkel în formarea unui nou guvern se traduc și într-o scădere a sprijinului popular față de conservatori. După ce la scrutinul din 24 septembrie blocul CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială) a obținut un procent de numai 32,9%, cel mai mic din anul 1949, un sondaj publicat de ziarul Bild am Sonntag arată că, dacă acum ar avea loc din nou alegeri, conservatorii ar obține și mai puține voturi, respectiv circa 30%, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News