Angela Merkel a exprimat regret, luni, pentru situaţia din Afganistan, în contextul în care insurgenţii talibani s-au instalat la Kabul, liderul de la Berlin notând că decizia retragerii trupelor americane a fost luată "din raţiuni de politică internă" din Statele Unite.
"Trăim momente amare, acum trebuie să ne concentrăm pe operaţiunile de salvare", a declarat Angela Merkel, citată de publicaţia Bild.
Cancelarul Germaniei a precizat că armata germană efectuează operaţiuni de evacuare din Afganistan. "Operaţiunile sunt posibile doar cu sprijinul trupelor americane", a subliniat cancelarul Germaniei.
"Decizia retragerii trupelor americane a fost luată din raţiuni de politică internă. Iar acum este un efect-domino al retragerii trupelor", a subliniat Angela Merkel.
Insurgenţii talibani au ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii afgane. În ultimele 24 de ore, combatanţii talibani au ocupat zone din Kabul, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, luni, în violenţe produse pe Aeroportul din Kabul, unde mii de oameni s-au adunat în eforturile de a părăsi Afganistanul.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, este vizat de critici intense la Washington şi pe plan internaţional din cauza deciziei de a retrage brusc trupele americane din Afganistan.
Germania a transmis, joi, că nu poate menţine trupele în Afganistan fără prezenţa militară a SUA şi a avertizat că nu va mai acorda fonduri de asistenţă Administraţiei de la Kabul în situaţia în care insurgenţii talibani vor prelua puterea cu forţa. Heiko Maas, ministrul german de Externe, a părut să nu fie de acord cu decizia Washingtonului de a retrage brusc trupele americane. "Actuala situaţie arată că toate celelalte state NATO trebuie să părăsească ţara, deoarece în lipsa capabilităţilor americane, nu poate trimite nimeni acolo militari. Germania se aştepta la o misiune mai lungă, dar nu poate acţiona în afara Alianţei Nord-Atlantice".
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a criticat decizia fostei Administraţii Donald Trump de retragere a trupelor SUA din Afganistan. "Când au luat Statele Unite decizia, în calitatea de naţiune principală, noi toţi am fost nevoiţi să ne retragem, în contextul configurării trupelor. Însă în perioada acordului semnat de Donald Trump cu talibanii, eu am simţit că această abordare era o greşeală. Noi toţi, întreaga comunitate internaţională, probabil suportăm consecinţele deciziei", a afirmat Benn Wallace.
Ministrul britanic al Apărării a avertizat că decizia Administraţiei Donald Trump riscă să transforme Afganistanul într-o bază a terorismului internaţional. "Nu este momentul corect, nici decizia corectă, deoarece reţeaua Al-Qaida probabil va reveni", a subliniat Ben Wallace. În contextul amplificării conflictului din Afganistan, Marea Britanie va retrimite 600 de militari în Kabul, pentru operaţiuni de repatriere a cetăţenilor britanici. Fosta Administraţie Donald Trump stabilise retragerea trupelor SUA până în mai 2021, dar preşedintele Joseph Biden a amânat retragerea până pe 31 august 2021.
Liderul grupului republican din Senatul SUA, Mitch McConnell, i-a cerut preşedintelui Joseph Biden să retrimită trupe în Afganistan. "Iată ceea ce trebuie să se întâmple acum. Preşedintele Biden trebuie să ofere mai multă susţinere forţelor afgane, începând cu sprijinul aerian intens, inclusiv după 31 august. Altfel, reţeaua teroristă Al-Qaida şi talibanii ar putea celebra 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie prin incendierea Ambasadei SUA din Kabul", a declarat senatorul Mitch McConnell, precizează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News