Angela Merkel, invitată în Israel de către noul premier, Naftali Bennett

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Cancelarul german Angela Merkel a fost invitată în Israel de către noul premier. 

Noul premier israelian Naftali Bennett a vorbit, joi, prin telefon, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, adresând-i invitaţia de a efectua o vizită oficială în Israel, anunţă Guvernul israelian, scrie Mediafax. 

"Premierul Naftali Bennett a discutat astăzi, prin telefon, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, care a sunat pentru a-l felicita pentru formarea noului Guvern israelian şi pentru învestirea în funcţia de prim-ministru. Premierul Bennett i-a mulţumit cancelarului şi a exprimat intenţia relansării într-un nou spirit şi consolidării relaţiilor bilaterale", anunţă Biroul prim-ministrului israelian, într-un comunicat postat pe site-ul propriu, vizualizat de Mediafax.

Aprecieri privind angajamentul Germaniei

"Premierul a exprimat apreciere pentru angajamentul Germaniei în favoarea securităţii Israelului, inclusiv pentru sprijinul acordat în recentele operaţiuni militare de autoapărare. Naftali Bennett a invitat-o pe Angela Merkel să efectueze o vizită în Israel", precizează Guvernul israelian.

Parlamentul Israelului a aprobat, duminică, învestirea noului Guvern, care va fi condus prin rotaţie, de Naftali Bennett şi Yair Lapid, punând capăt celor 12 ani în care Benjamin Netanyahu a fost permanent prim-ministru.

Thomas Nides, nominalizat ambasador SUA în Israel

Preşedintele american, Joe Biden, l-a nominalizat pe democratul Thomas Nides, un diplomat cu experienţă şi fost director pe Wall Street, ambasador în Israel la două zile după ce un nou guvern a intrat în funcţie în ţară, notează AFP, citată de Agerpres.

Thomas Nides, care în calitate de înalt responsabil al Departamentului de Stat sub preşedinţia lui Barack Obama a luptat împotriva încercărilor de a tăia fondurile americane pentru palestinieni, va trebui să aştepta ca numirea lui să fie confirmată de Senat.

Administraţia Biden, instalată în ianuarie, a fost criticată pentru că nu a asigurat o reprezentare diplomatică de nivel înalt în statul israelian în perioada conflictului dintre acesta din urmă şi mişcarea radicală palestiniană Hamas, ceea ce a determinat Casa Albă să facă din această problemă o prioritate absolută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel