Angela Merkel: Islamul face parte din Germania

"Islamul face parte din Germania", a declarat luni Angela Merkel, care a reiterat că este "cancelarul tuturor germanilor" și și-a anunțat participarea, alături de președintele german Joachim Gauck și de miniștri din cabinetul său, la o manifestație organizată, marți, la Berlin, de către asociații musulmane pentru a condamna atacul comis săptămâna trecută împotriva săptămânalului Charlie Hebdo.

”Mâine (marți) vom da un semnal foarte puternic', a subliniat ea în cadrul unei conferințe de presă cu premierul turc, Ahmet Davutoglu. Angela Merkel, fiica unui pastor protestant, a apreciat că această manifestație va fi o ocazie de a transmite 'un semnal important al voinței diferitelor religii de a trăi împreună, pașnic, în Germania”, informează AFP, citat de Agerpres.

'Facem totul pentru ca integrarea să reușească și ca, indiferent de religie, cei care acceptă legile germane, care trăiesc aici, care cunosc limba, să fie bineveniți ca toți ceilalți', a subliniat cancelarul german. Ea a afirmat că, în calitate de cancelar, îi reprezintă toți oamenii din Germania — indiferent de unde vin.

Angela Merkel a participat duminică la Paris, alături de zeci de șefi de stat și de guvern, la un mare Marș al solidarității împotriva terorismului, după atacurile jihadiste care s-au soldat cu 17 morți în capitala franceză.

În Germania trăiesc aproximativ patru milioane de musulmani, în principal turci sau persoane de origine turcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel