La treizeci de ani după ce aproximativ 2 milioane de persoane au format aşa-numitul 'lanţ uman baltic' protestând împotriva Uniunii Sovietice, cancelarul german Angela Merkel a adus un omagiu demonstranţilor joi într-un mesaj video adresat Letoniei, relatează DPA.
'Lanţul Baltic a fost un pas impresionant şi important către libertate şi democraţie în nordul, centrul şi estul Europei', a declarat Merkel în mesaj, transmis unei conferinţe de comemorare a evenimentului în capitala letonă, Riga. 'Lanţul Baltic arată cât de mult pot face oamenii prin mijloace paşnice atunci când sunt împreună', a spus ea. La 23 august 1989, în jur de 2 milioane de persoane în Estonia, Letonia şi Lituania şi-au unit mâinile pentru a forma un lanţ uman de 600 de kilometri care s-a întins între cele trei capitale - Tallinn via Riga până la Vilnius.
Lanţul a fost format pentru a protesta împotriva Uniunii Sovietice cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a semnării pactului de neagresiune dintre Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, ceea ce a condus efectiv la ocupaţia sovietică a balticilor. 'Imaginile acestor femei curajoase, bărbaţi şi copii, care şi-au unit mâinile şi au cântat melodiile lor tradiţionale, m-au impresionat profund la vremea respectivă. Până astăzi, acest lanţ uman reprezintă una dintre cele mai puternice imagini din istoria Europei spre libertate', a declarat Merkel.
Ea a adăugat că protestatarii au fost un 'exemplu şi o inspiraţie pentru toţi europenii'. Preşedintele leton Egils Levits a vorbit joi la conferinţa de comemorare a evenimentului. 'Lanţul Baltic a fost calea noastră înapoi spre Europa', a declarat el. Lanţul uman 'a început să dărâme Cortina de Fier' şi a marcat începutul sfârşitului regimului totalitar sovietic, a notat preşedintele Letoniei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu