Angela Merkel și-a reiterat joi opoziția față de o 'reducere' a datoriei grecești, în condițiile în care FMI a estimat din contră, miercuri, că o restructurare a datoriei Atenei este 'necesară'.
'Am spus că o reducere în sens clasic (a datoriei) este, pentru mine, în afara discuției. Iar aceasta nu s-a schimbat de alaltăieri (marți, de la summitul zonei euro de la Bruxelles) până astăzi', a spus în timpul unei conferințe de presă cancelarul federal german, aflat într-un turneu diplomatic în Balcani.
Atena, care are timp până la orele 22.00 GMT (24.00 ora locală) să prezinte planul său de reformă, cere o reducere a datoriei Greciei, care se ridică în prezent la 320 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă 180% din PIB-ul țării.
Miercuri, directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, a susținut în mod indirect această cerere, afirmând că o reducere a datoriei Greciei este 'necesară'.
Însă europenii, începând cu Germania, nu doresc să audă vorbindu-se despre aceasta.
'În 2012, ne-am ocupat deja de sustenabilitatea datoriei, am decis deja amânări, am decalat deja până în 2020 rambursarea creditelor din fondul de salvgardare al zonei euro', a amintit Angela Merkel, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu