Angela Merkel vrea alegeri anticipate, în locul unui guvern minoritar

Cancelarul german Angela Merkel a declarat luni că preferă mai degrabă organizarea de alegeri legislative anticipate decât să conducă un guvern minoritar, după ce negocierile tripartite între blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială), Partidul Liber-Democrat (FDP) și Verzi, în vederea creării unei noi coaliții de guvernământ, au eșuat duminică.

'Din punctul meu de vedere, organizarea de noi alegeri ar fi cea mai bună cale', a declarat Merkel într-un interviu acordat televiziunii publice ARD. Ea a adăugat că planurile sale nu includ posibilitatea de a fi cancelar într-un guvern minoritar.

Totodată, Angela Merkel a afirmat că este gata să candideze din nou în cazul organizării de alegeri legislative anticipate, în pofida eșecului negocierilor privind formarea unei noi coaliții guvernamentale în urma alegerilor parlamentare din 24 septembrie, relatează AFP.

Lidera conservatoare a declarat că este 'foarte sceptică' în legătură cu crearea unui guvern minoritar, o altă opțiune posibilă pentru ca ea să rămână la putere.

Angela Merkel a afirmat că nu vede niciun motiv să demisioneze după eșecul negocierilor, adăugând că blocul ei conservator va intra în cursa pentru noi alegeri mai unit ca înainte.

De asemenea, Merkel a declarat pentru postul de televiziune ZDF că este pregătită să servească încă patru ani în funcția de cancelar și consideră că este important să se transmită un semnal de stabilitate către țară, Europa și întreaga lume.

Întrebată despre posibilitatea unei alte 'mari coaliții' cu social-democrații, Merkel a afirmat că va aștepta să vadă răspunsul partidului după discuțiile de miercuri cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Însă, a subliniat ea, orice solicitare de a demisiona nu ar fi o bună modalitate de a pune bazele unei noi coaliții, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel