Angela Rusu, amendată după incendiul ce i-a distrus sala de evenimente

Sursa foto: captură video Antena 3
Sursa foto: captură video Antena 3

Autoritățile au amendat-o pe cântăreața Angela Rusu după incendiul la sala de evenimente care nu avea autorizație.

Cântăreața de muzică populară Angela Rusu a fost amendată de Poliția Locală a Primăriei Gherla, județul Cluj, după incendiul care i-a distrus sala de evenimente, autoritățile stabilind că aceasta nu avea autorizație de construire. Aceasta este a doua amendă, după cea dată de ISU Cluj.

Reprezentanții Poliției Locale din cadrul Primăriei Gherla au declarat corespondentului Mediafax, că s-a aplicat proprietarului sălii de evenimente o amendă de 1.000 de lei deoarece nu exista autorizație de construire.

Verificări făcute de autorități 

Potrivit unui răspuns al Inspectoratului Județean în Construcții (IJC) Cluj, transmis la solicitarea Mediafax, după izbucnirea incendiului la sala de evenimente din Gherla a fost făcut un control în urma căruia s-au constatat condițiile construirii imobilului, starea tehnică a acestuia și condițiile în care s-a produs incendiul.

„Având în vedere că lucrările au fost efectuate fără ca proprietarul să dețină autorizație de construire, IJC Cluj a solicitat Primăriei Gherla efectuarea unor verificări în urma cărora a fost aplicată o sancțiune contravențională și au fost dispuse măsuri și termen de intrare în legalitate", se arată în document.

Sala de evenimente a fost distrusă 

Sala de evenimente a cântăreței de muzică populară Angela Rusu a fost distrusă de un incendiu izbucnit în 14 decembrie 2019. Două zile mai târziu, în 16 decembrie 2019, ISU Cluj a anunțat că în urma verificărilor la Compartimentul Avize-Autorizații s-a constatat că pentru sala de evenimente din Gherla nu a fost emisă autorizație de securitate la incendiu, motiv pentru care s-a aplicat o amendă de 50.000 de lei.

Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuit electric la instalația de climatizare. Sala de evenimente și a fost inaugurată în luna mai 2019, în urma unei investiții de 650.000 de euro și avea o capacitate de 400 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel