Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare de instanța supremă, decizia nefiind însă definitivă.
Anghel Stanciu a fost trimis în judecată în noiembrie 2013 pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat, luni seară, la șase luni de închisoare cu suspendare, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
De asemenea, el a fost obligat la plata a 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, şi 50 de lei, onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News