Royal Navy se află în stare de alertă roșie, după ce a fost dezvăluit faptul că un portavion rusesc, însoțit de o flotă de nave de război, va traversa Canalul Mânecii în drum spre Siria.
Decizia Rusiei de a se apropia de coastele Marii Britanii vine pe fondul tensiunilor dintre Occident și Rusia, după cum arată Kremlinul, dar și pentru o demonstrație de forță a capacității de luptă a Rusiei.
Portavionul „Amiral Kuzneţov", însoțit de șapte nave de însoțire au plecat din Marea Barents şi va ajunge în Marea Mediterană, trecând mai întâi prin Oceanul Atlantic. Cu o greutate de 43.000 de tone şi o lungime de 300 de metri, „Amiral Kuzneţov" are la bord zeci de elicoptere şi avioane de luptă, aceasta urmând să ancoreze în portul Tartus, viitoarea bază rusească din Siria pentru cel puțin o jumătate de an, cum precizează Daily Mail. Deplasarea portavionului vine în contextul în care miniştrii de Externe rus şi cel american încearcă să găsească o soluţie la criza din această ţară, în cadrul unei întâlniri în Elveţia.
În acest context, marina britanică a trimis mai multe nave în zona Canalului Mânecii, pentru a supraveghea zona.
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a avertizat în urmă cu câteva zile că lumea se află într-un "punct periculos" din cauza creșterii tensiunilor dintre Rusia și SUA.
De asemenea, liderul rus, Vladimir Putin, și-a anulat o vizită planificată la Paris într-un moment în care au apărut informații potrivit cărora Kremlinul și-ar fi mutat rachete nucleare în apropiere de granița cu Polonia. Totodată, au apărut informații potrivit cărora liderii de la Moscova au sugerat oficialităților aflate în străinătate să-și aducă familile în țară, acest fapt demonstrând că este un prim pas spre pregătirea unui război.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu