ANI: Un şef de la Universitatea 'Valahia' din Târgovişte nu poate justifica o avere de aproape 160.000 euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 663.940 lei (159.556 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ionel Goglea, şef serviciu în cadrul Universităţii 'Valahia' din Târgovişte. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Târgovişte, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Ionel Goglea. Ionel Goglea a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative. El nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel