ANI a descoperit averi nejustificate în valoare de peste 1,8 milioane de lei

ANI dă lovitura și descoperă 10 oficiali cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese
ANI dă lovitura și descoperă 10 oficiali cu probleme de integritate - averi nejustificate, incompatibilităţi şi conflicte de interese

Averi de peste 1,8 milioane de lei nu pot fi justificate de un director, un consilier și un fost comisar de la Garda de Mediu, anunță ANI. 

Agenția Naționaă de Integritate (ANI) a constatat existența unor diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate în cuantum total de 1.857.276 lei, fiind vizate trei persoane, un director de primărie, un consilier din Garda Forestieră şi un fost comisar de la Garda de Mediu, potrivit unui comunicat al instituției.

Daniel Manea, director executiv al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Oraşului Eforie, judeţul Constanţa, nu poate justifica suma de 1.337.528 lei prin veniturile realizate, în acest caz fiind sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

De asemenea, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 314.486 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Gheorghe Doru Epure, consilier în cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Râmnicu Vâlcea/Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea. 

Al treilea caz este al Valeriei Ghinea, fost Comisar la Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Constanţa, care nu poate justifica suma de 205.262 lei.

Primarul Dominic Fritz, sesizat la Agenția Națională de Integritate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost sesizată, în august 2021, de posibilitatea ca primarul Dominic Fritz să fie în ”stare de incompatibilitate” și în ”conflict de interese”. Persoana care a făcut sesizarea cere un control ”de urgență, amănunțit”, în vederea cercetării acestor aspecte, potrivit ziuadevest.ro.

Conform sursei citate, sesizarea trimisă ANI ar avea legătură cu faptul că primarul este, în același timp, și președinte al Consiliului Director al Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, dar și de faptul că acesta și-ar fi pus semnătura pe un referat de aprobare a unui HCL care privea un PUZ realizat de firma la care este asociat un consilier local USR PLUS care îl împrumutase pe Fritz cu bani în campanie.

Adrian Cionca, prim-vicepreședinte al PSD Timiș, a declarat că social-democraţii iau în calcul strângerea de semnături pentru demiterea lui Dominic Fritz de la Primăria Timişoara. 

”Era o vorbă când eram copil: ‘aţi minţit poporul cu televizorul’. Pentru generaţia asta Facebook, parafrazez: ‘aţi minţit poporul cu Facebook-ul’. (…) Totul este marketing. Cum a ajuns Fritz (n.r. – primar la Timişoara), un om care până la 34 de ani nu a muncit în viaţa lui niciunde, a fost doar ONG-ist? Ce răspundere ai când mergi la o fundaţie ca voluntar. (…) Nu are studii, nu are domiciliul în Timişoara, ba mai mult decât atât, este etalonul că orice se poate cu marketing”, a declarat Cionca, la acel moment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel