Agenţia Naţională de Integritate va derula, în premieră, cursuri post-universitare de integritate adresate poliţiştilor şi magistraţilor, după modelul unui proiect pilot dedicat funcţionarilor publici, derulat la Cluj şi realizat în parteneriat cu Facultatea de Studii Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC).
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Bogdan Stan, a afirmat vineri, la Cluj-Napoca, la finalul unei întâlniri dedicate încheierii primului curs post-universitar de integritate la FSPAC, că instituţia va realiza proiecte similare şi cu alte instituţii, primele două fiind Academia de Poliţie şi Institutul Naţional al Magistraturii.
'Proiectul pilot pe care l-am făcut la Cluj cu Universitatea Babeş-Bolyai a fost unul de succes. A fost preluat acest model şi de alte instituţii, care au venit către noi şi care ne-au solicitat să încheiem parteneriate academice exact ca aici. Deja am reuşit să încheiem astfel de parteneriate cu Academia de Poliţie şi cu Institutul Naţional al Magistraturii. Urmează şi alte universităţi de prestigiu pe care am să le numesc după ce vom reuşi să încheiem respectivele acorduri de parteneriat, dar concluzia este clară, proiectul pilot care a fost aici a fost unul de succes şi a fost împrumutat şi de alte instituţii', a declarat, presei, Bogdan Stan.
El a explicat că aceste cursuri post-universitare de integritate completează o lacună a sistemului educativ, în condiţiile în care, în urmă cu un deceniu, România nu avea legislaţie în acest domeniu.
'Scopul nostru este să pătrundem în aceste medii profesionale, să le educăm în ceea ce priveşte standardele de integritate (...) Acum 20 de ani nici nu aveam legislaţie în domeniul integrităţii, ea fiind adoptată în ultimii 14-10 ani. Încercăm acum să recuperăm ceea ce nu s-a făcut, să avem o deschidere faţă de persoanele interesate', a mai spus Stan, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News