Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice a preşedintelui CJ Călăraşi, Răducu Filipescu, deoarece în calitatea sa a acordat contracte de 1.045.000 lei către două asociaţii de dezvoltare intercomunitară al căror preşedinte era.
"În urma evaluărilor demarate la data de 20.07.2011, ANI a constatat existenţa unor indicii referitoare la posibila săvârşire de către Răducu – George Filipescu, Președinte al Consiliului Județean Călărași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României, deoarece, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la vot și a semnat hotărârile de aprobare a bugetelor Județului Călărași pentru anul 2009, respectiv 2010, prin intermediul cărora a fost alocată suma totală de 1.045.000 lei către cele două asociații de dezvoltare intercomunitară, ECOAQUA și ECOMANAGEMENT SALUBRIS, în cadrul cărora deține calitatea de Președinte și funcția de Președintele al Consiliului Director", se arată într-un comunicat al ANI.
Filipescu Răducu-George exercită, în prezent, al doilea mandat consecutiv de Președinte al Consiliului Județean Călărași.
Deși Filipescu Răducu-George a fost înștiințat în august 2011 de declanșarea procedurii de evaluare, iar în noiembrie 2011 a primit informații despre elementele identificate, acesta nu a depus la dosarul de evaluare niciun punct de vedere.
Având în vedere cele constatate, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către președintele Consiliului Județean Călărași, a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu