ANI l-a declarat incompatibil pe deputatul PNL Vlad Nistor

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul deputatului PNL Vlad Gheorghe Nistor. Acesta a ocupat simultan funcțiile de director general al Institutului Diplomatic Român și de decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității București.

ANI a informat, miercuri, printr-un comunicat, că Vlad Nistor s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada 29 aprilie 2010 - 1 octombrie 2012, a deținut simultan cu funcția de decan al Facultății de Istorie - Universitatea București și funcțiile de director al Institutului de Studii Diplomatice din cadrul Facultății de Istorie (perioada 29 aprilie 2010 - 9 februarie 2011) și director al Departamentului de Istorie Antică, Arheologie și Istoria Artei din cadrul Facultății de Istorie (intervalul 1 noiembrie 2011 - 1 octombrie 2012).

Citește și: PNL dă o lovitură importantă în Parlament! Ce senator devine liberal

În opinia ANI, citată de Agerpres, Vlad Nistor a încălcat dispozițiile art. 72, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 128/ 1997, potrivit cărora "Funcțiile de conducere (...) de decan (...) director de departament (...) sau de unitate de cercetare (...) nu se cumulează", și dispozițiile art. 214, alin. (1) din Legea nr. 1/ 2011, potrivit cărora "Funcțiile de conducere (...) de decan (...) de director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare (...) nu se cumulează".

ANI arată că Vlad Nistor a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, iar deputatul a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel