ANI: Patru funcţionari publici, între care un viceprimar, INCOMPATIBILI

ANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul a patru funcţionari publici, între care un viceprimar.

Potrivit unui comunicat emis marți de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a fost găsit incompatibil viceprimarul orașului Târgu Ocna, județul Bacău, Costache Nuțu. Acesta ar fi deținut și exercitat funcția publică și calitatea de administrator al unei societăți comerciale, respectiv calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, în perioada 30 august 2016 – 16 mai 2019.

De asemenea, au fost găsiți incompatibili și trei consilieri locali: Iuliana Dolhăscu, consilier local al comunei Unțeni, județul Botoșani, Gheorghe Maxim, consilier local al comunei Cristești, județul Botoșani și Marius Călin Sabo, consilier local în orașul Gherla, județul Cluj.

ANI arată că Iuliana Dolhăscu deține simultan, din 25 iunie 2016 funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Unțeni, iar Gheorghe Maxim, în perioada deţinerii funcției de consilier local (mandatul 2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia a deţinut calitatea de asociat unic și funcţia de administrator, precum și calitatea de angajat cu contract individual de muncă, a furnizat produse Primăriei comunei Cristești în valoare totală de 22.836 lei.

În cazul consilierului din Gherla, ANI arată că în perioada 10 iunie 2017 – 27 aprilie 2018 a exercitat funcția de consilier local simultan cu funcțiile de administrator provizoriu, director general provizoriu, respectiv director general al unei societăți comerciale înființate de Consiliul Județean Cluj și aflată sub autoritatea acestuia (societate în cadrul căreia Consiliul Județean este acționar majoritar).

ANI arată că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, respectiv de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Potrivit sursei citate, Marius Călin Sabo nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel