Animalele de fermă vor continua să sufere în timpul transporturilor pe distanțe lungi în Europa

transport animale
transport animale
Alegeri prezidentiale 2024

Animalele de fermă vor continua să sufere în timpul transporturilor pe distanțe lungi în Europa eșecul Comisiei Europene de a îmbunătăți legislația privind transportul animalelor vii.

Directoratul General pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor (DG SANCO) din cadrul Comisiei Europene și-a finalizat săptămâna trecută raportul privind impactul Regulamentului 1/2005 asupra asupra modului in care sunt transportate animalele vii pe distanțe lungi în Europal.

În majoritatea cazurilor, animalele sunt sacrificate în abatoare apropiate ca distanță de ferme, fiind transportate ulterior sub formă de carcase. Cu toate acestea, arată raportul, există încă un mare număr de animale de fermă care sunt transportate de vii în condiții inacceptabile pe șoselele din Europa, pentru a fi sacrificate în abatoare aflate la mare distanță.

Raportul Comisiei analizează și recunoaște multe din neajunsurile actualului Regulament. Acesta confirmă faptul că se produc în continuare încălcări grave ale normelor de protecție a animalelor. Pe de altă parte, raportul nu reușește să emită o propunere clară menită să acționeze concret împotriva suferințelor la care sunt supuse milioanele de animale transportate anual pe șoselele europene.

”Raportul a fost amânat în mod nejustificat. Torturile vor continua ca şi până acum, în cazul în care Comisia nu va impune imediat o limită de maximum 8 ore de transport pentru toate speciile de animale de fermă destinate abatorului. În schimb, Comisia permite companiilor să folosească vehicule în care animalele înghesuite și torturate nu pot fi vazute de oamenii aflați în trafic”, atrage atenția Johanna Stadler, director executiv al Vier Pfoten International.

Campania de petiții on-line www.8hours.eu solicită interzicerea pe teritoriul UE a transporturilor pe distanțe lungi ale animalelor trimise la abator [2]. Petiţia a fost semnată deja de circa 877.000 de europeni, iar, la începutul anului viitor, inițiatorii vor fi în măsură să prezinte Comisiei peste un milion de semnături.

75 de membri ai Parlamentului European din 19 state membre și toate grupurile parlamentare și-au exprimat deja susținerea pentru această campanie. Inițiativa a fost lansată de europarlamentarul danez Dan Jørgensen şi Animal’s Angels – o organizație internațională care a strâns sute de dovezi despre cazuri de suferințe atroce îndurate de animale.

”De mai bine de 20 de ani, Parlamentul European și milioane de cetățeni europeni cer insistent stabilirea unei limite de 8 ore între fermă și abator. Cu sprijinul reînoit al unui număr de aproape 1 milion de cetățeni și al altor câteva zeci de europarlamentari, în următoarele săptămâni vom face tot ce putem pentru a determina o reformare a Regulamentului și de a pune capăt suferințelor atroce la care sunt supuse animalele”, a declarat europarlamentarul danez Dan Jørgensen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel